Sunt aici.. sunt aici si sunt adevarata. Iti jur ca sunt adevarata. Pentru o secunda incearca sa imi intri in gand. Pentru o secunda incearca sa ma intelegi sau sa vezi lucrurile cum le vad eu. Pentru o secunda incearca sa nu ma mai critici si sa imi dai sfaturi care nu isi au rost. Eu ca tine am fost dar tu ca mine inca nu , si sincer nici nu iti doresc sa ajungi asa.
Momentant pot spune cu glas tare ca sunt o epava . Sunt un suflet naufragiat pe o insula pustie . Nu am mancare, nu am apa , dar nici nu imi trebuie. Trupul meu a ramas o epava cand sufletul meu cutreiera aceasta insula in gasirea imposibilului. Tot ce a ramas din mine sunt bucati impartite peste tot. Am fost un intreg.. am fost un intreg candva . Pe un cer cu mii de stele eu sunt intunericul. Am fost candva mai mult de atat .. ba mai mult am fost chiar frumoasa si mandra luna care lumina oamenii rataciti in intuneric.... dar acum.. acum am ajuns sa fiu acel intuneric care ii duce in eroare. Nu mai cred in bine, nu mai cred in soare, nu mai cred in lumina si nu mai cred ca exista o vindecare. Ma amagesc secunda cu secunda ca mereu sa ajung la aceasi concluzie. Totul in jur am construit eu. Chiar si acest ocean care ma inecat l-am creat tot eu prin lacrimile mele.
Am nevoie.. am nevoie de ceva si nu stiu de ce... am nevoie sa cred iar, am nevoie sa simt iar, am nevoie sa ma gasesc pe mine. Spune-mi cum sa fac acest lucru singura? cum sa reusesc sa tin drumul drept daca nu e trasat? cum sa zbor daca eu inca nu am aripi?.. nu pot.. si nu e ca nu vreau. chiar vreau. Am incercat sa merg singura dar am cazut si am adunat rani... am incercat sa tin drumul si pentru ca nu a fost trasat mi-a fost calcata inima... am incercat sa zbor si pentru ca nu am aripi m-am trezit lipita de asfalt cu dureri de nesuportat . Nu poate spune nimeni ca nu am incercat.. ideea e ca, chiar daca inima mea inca incearca corpul meu nu mai poate. Corpul meu cedeaza. Imi simt inima care desi e ranita si lovita inca bate cu putere .. dar corpul meu se pare ca nu sporta atat de multe lovituri. Pastreaza vanatai si zgarieturi care pana si la o adiere de vant dor .
Am murit de o mie de ori si tot de o mie de ori am inviat . Am plans de o mie de ori si am si zambit de o mie de ori .Uita-te la mine si zi ce vezi. Si acum uita-te in sufletul meu si zi ce vezi. Nu stiu tot si asta ma omoara. Vreau sa stiu fiecare lucru, vreau sa simt fiecare sentiment , vreau sa nu mai am intrebari. Cine oare a iubit mai mult? cine oare imi e prieten? cine oare ma ajuta? cine ma uraste? cine imi ofera siguranta? cine poate sa ma ajute? cine ? cine? cine? ce?... pentru fiecare secunda din viata eu am o intrebare.. vreau sa ma eliberez. Cineva sa ma ajute sa imi scot aceste lanturi cu mii si mii de cercuri de fier. Cineva sa ma elibereze si pe mine.
Daca acest cineva exista.. daca existi te rog sa intri in viata mea. Cum vrei tu.. ca si prieten, iubit, cunostinta , amic, fantoma, nu imi pasa atata timp cat esti sigur ca ma poti ajuta. Deci daca poti te rog sa o faci. Vreau si eu sa traiesc..
Momentant pot spune cu glas tare ca sunt o epava . Sunt un suflet naufragiat pe o insula pustie . Nu am mancare, nu am apa , dar nici nu imi trebuie. Trupul meu a ramas o epava cand sufletul meu cutreiera aceasta insula in gasirea imposibilului. Tot ce a ramas din mine sunt bucati impartite peste tot. Am fost un intreg.. am fost un intreg candva . Pe un cer cu mii de stele eu sunt intunericul. Am fost candva mai mult de atat .. ba mai mult am fost chiar frumoasa si mandra luna care lumina oamenii rataciti in intuneric.... dar acum.. acum am ajuns sa fiu acel intuneric care ii duce in eroare. Nu mai cred in bine, nu mai cred in soare, nu mai cred in lumina si nu mai cred ca exista o vindecare. Ma amagesc secunda cu secunda ca mereu sa ajung la aceasi concluzie. Totul in jur am construit eu. Chiar si acest ocean care ma inecat l-am creat tot eu prin lacrimile mele.
Am nevoie.. am nevoie de ceva si nu stiu de ce... am nevoie sa cred iar, am nevoie sa simt iar, am nevoie sa ma gasesc pe mine. Spune-mi cum sa fac acest lucru singura? cum sa reusesc sa tin drumul drept daca nu e trasat? cum sa zbor daca eu inca nu am aripi?.. nu pot.. si nu e ca nu vreau. chiar vreau. Am incercat sa merg singura dar am cazut si am adunat rani... am incercat sa tin drumul si pentru ca nu a fost trasat mi-a fost calcata inima... am incercat sa zbor si pentru ca nu am aripi m-am trezit lipita de asfalt cu dureri de nesuportat . Nu poate spune nimeni ca nu am incercat.. ideea e ca, chiar daca inima mea inca incearca corpul meu nu mai poate. Corpul meu cedeaza. Imi simt inima care desi e ranita si lovita inca bate cu putere .. dar corpul meu se pare ca nu sporta atat de multe lovituri. Pastreaza vanatai si zgarieturi care pana si la o adiere de vant dor .
Am murit de o mie de ori si tot de o mie de ori am inviat . Am plans de o mie de ori si am si zambit de o mie de ori .Uita-te la mine si zi ce vezi. Si acum uita-te in sufletul meu si zi ce vezi. Nu stiu tot si asta ma omoara. Vreau sa stiu fiecare lucru, vreau sa simt fiecare sentiment , vreau sa nu mai am intrebari. Cine oare a iubit mai mult? cine oare imi e prieten? cine oare ma ajuta? cine ma uraste? cine imi ofera siguranta? cine poate sa ma ajute? cine ? cine? cine? ce?... pentru fiecare secunda din viata eu am o intrebare.. vreau sa ma eliberez. Cineva sa ma ajute sa imi scot aceste lanturi cu mii si mii de cercuri de fier. Cineva sa ma elibereze si pe mine.
Daca acest cineva exista.. daca existi te rog sa intri in viata mea. Cum vrei tu.. ca si prieten, iubit, cunostinta , amic, fantoma, nu imi pasa atata timp cat esti sigur ca ma poti ajuta. Deci daca poti te rog sa o faci. Vreau si eu sa traiesc..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu