madness

"it is our choices that show us what we truly are, far more than our abilities."- Albus Dumbledore
Acu ceva timp am primit un borcan cu mesaje de la prietenii mei nebuni. Si zic nebuni la modul bun caci ii ador si ii iubesc extraordinar de mult. Unul din acele mesaje era acesta de mai sus. Un citat din Harry Potter, pentru ca sunt obsedata de asta si toata lumea stie. Mi s-a oprit privirea pe acesta astazi pentru ca imi da de gandit destul de mult. Este ironic cum mereu vrem sa parem cei mai buni si fiecare se bate cu pumnul in piept ca este mai bun. Suntem niste jucarii inchise in mici cutii de plastic. Sunt niste cutii transparente ca sa poti fii vazut. Toti credem ca suntem mai extraordinari ca cel de langa noi si ne dam cu presupusul . Ne consideram liberi dar nimeni nu iese din acea cutie. Nimeni nu face nimic ca sa arate cat de extraordinar e. Stim doar sa vorbim. Stim sa aruncam cuvinte in stanga si in dreapta ca o o grindina ratacita ce cade din cer. Ne proiectam iluzii cu noi in afara cutii. Proiectam niste holograme ce pretind a fi noi. Frica de nou ne tine inchisi cat mai mult unul de altul . Lasam frica sa ne cuprinda si sa se joace cu mintile noastre, sa mute piesele dintr-o parte si in alta pana le zapaceste cu totul . Luam decizi proaste si apoi nu stim sa ni le asumam. Fiecare gand care ne trece prin cap e ca o bomba ce nu stim niciodata daca va exploda sau nu. Suntem mecanici. Nu stim sa gresim. Nu stim sa iertam. Nu stim sa plangem sau sa radem cu adevarat. Nu stim sa iubim sau sa uram cu adevarat. Nu stim decat ce am fost invatati sa stim. Nu vrem sa ne invatam nimic singuri. Nu vrem sa gandim singuri. De ce sa incerci ce e mai greu cand poti avea acel " usor"? Suntem niste omuleti trasi la indigo care asteapta un alt omulet tras la indigo sa ne salveze. Totul e un haos...

Locul

Am lasat un loc . Am lasat un loc pentru tine. E un loc ferit si cald. Te-am lasat sa intri si sa te cuibaresti in cel mai bun loc pe care il am . Ti-am permis chiar sa iti aduci lucruri si sa il faci familiar tie. Am permis sa il schimbi si sa il modifici. La inceput ti-am dat un loc mic, iar tu ai spart si spart pana ai facut locul de doua ori mai mare decat era. Si te-am lasat. Te-am lasat sa il musti. La fiecare muscatura sangera , iar tu ma amageai spunandu-mi ca acum am mai multe cicatrici pe care sa le tatuez. Ca fiecare muscatura se va cicatriza frumos si va forma o amintire. Incet dar sigur ai acaparat locul intreg. I-ai dat un nume si apoi l-ai schimbat si apoi i-ai dat alt nume si tot asa spunandu-mi ca faci asta ca sa nu fie plictisitor. Ai schimbat culoarea... si in rosu ala aprins ai turnant cate o picatura de cerneala neagra in fiecare zi pana a devenit un visiniu inchis.Ai schimbat tonalitatea si acustica acestuia. Ai vrut ca muzica lui sa fie mai zguduitoare si cu cat mai putine versuri. Si te-am lasat. Mereu te-am lasat .   Acum locul e mai mare asa ca te-ai gandit sa aduci mai multe persoane in el. Si din nou te-am lasat. Cu cea mai mare durere te-am lasat caci erai fericit. Atat ti-ai dorit acest loc si ti l-am dat ... si ti l-am dat ca tu sa il schimbi .. iar in final sa ma dai pe mine afara din el.

Cicatrici ( for you Love)

Sunt gratii peste tot. În jurul meu sunt numai gratii. Sunt gratii pe care singura fara sa vreau le-am facut încet,încet. Mi-am facut o cușcă de gratii singura ca sa ma închid. Sa ma închid departe de tine. Ironic având în vedere că tu ești cel care m-a inchis intr-un turn de cristal de parca as fi o prințesă din povești . Închisă acolo sus, singura si secata de energie am invatat sa imi proiectez gratii. Și așa încet, încet dragul meu cu fiecare cuvânt am ajuns sa pun bazele acestei custi. Cu fiecare gest pe care l-ai facut ai mai adăugat cate un lacat vietii mele. Peste tot sunt cicatrici . Am pe piele cicatrici formate de la lacrimile adunate în timp. Am in suflet cicatrici adâncite de la răsuflarea ta. Am in gand cicatrici care imi amintesc ca am nevoie de liniște. Și ironic in liniste eu imi gasesc fricile . Sunt plina de cicatrici lăsate de obsesia ta. Din când în când vii sa mai rupi o bucată din pielea mea alba si dulce ca sa iti hranesti egoul. Din când în când pui scara la acest turn ca sa imi dai impresia ca sunt libera. Dar tu ma rupi cu îmbratisarile tale. Tu imi furi energia cu saruturile tale. Tu imi furi flacăra vietii cu simpla ta prezenta. Tu .

ultimul zburator

Apari in noapte. Apari in noapte in visele mele cele mai adanci. Astepti sa ma adancesc in cele mai dulci secunde ale somnului meu. Si apoi apari. La inceput undeva in departare si in ceata. Si te tot apropii. Chiar daca esti undeva in departare si in ceata, te simt. Iti simt energia ce te inconjoara. Iti simt respiratia fierbinte ca focul iadului. Ma cuprind fiori pe intregul meu spate. Ma cuprind fiori caci stiu ca vii dupa mine. Te simt si imi este frica. Imi este frica caci intensitatea ce o emani nu imi sugereaza nimic bun. Incerc sa inchid ochii ca sa nu te vad , dar este in zadar. Nu pot sa ii inchid caci ei deja sunt inchisi iar tu esti doar in interiorul meu. Si incep sa ma gandesc si sa imi imaginez tot ce e mai rau. Si asa in frica mea te zaresc. Si ma uit la tine cu niste ochii foarte mari nestiind cum sa reactionez. Statura ta e impunatoare.. dar totusi nu imi este asa de frica. Nu esti cum ma asteptam. Nu arati ca o bestie gata sa ma sfasie cu gherele ei mari. Esti mare si ai un aer elegant. Un aer superior pe care multi barbati si-ar dori sa il aiba. Cu cat te apropii mai mult cu atat realizez cat de normal esti. Parul tau negru se imbratiseaza frumos cu catifeaua neagra a noptii. Ochii tai stralucesc ca doi luceferi posedati de un demon prea nelinistit. Si zic nelinistit caci vad in ei o flacara ce arde nonstop si mult prea tare.Ma cuprinzi cu privirea . O privire ce vede pana si cel mai adanc secret al meu. Zambesti. Zambetul iti este in antiteza cu tine, caci zambetul tau imi aminteste de cel a unui inger. Apoi incep sa ma intreb daca nu esti si tu un inger decazut in pacat. Problema este ca pacatul te prinde....Uitandu-ma asa la tine realizez cat de frumos esti. Statura, forma, totul este frumos la tine. Ma simt atrasa ca un magnet de trupul tau. Apoi imi amintesc de povestile spuse de bunica cu Zburatori, si vreau sa ma opresc. Vreau sa nu te primesc nici macar in jurul meu. Dar cum sa fac asta? Sunt hipnotizata si tot ce fac este sa astept momentul cand ai sa ajungi exact aici. Imi e frica si totusi nu imi este. Simt cum imi transpira mainile si inima incepe sa bata prea tare. O auzi si tu. O auzi caci inclini capul putin intr-o parte , inchizi ochii si stai asa pentru cateva secunde. Apoi incepi sa zambesti invingator , fericit de efectul pe care il provoci.
Intr-un final ajungi in fata mea iar ochii tai se adancesc in oceanul ascuns in ochii mei. Sunt o statuie in fata ta si nu pot sa ma misc. Iti simt respiratia care este otravitor de dulce. Esti un pradator caci tot ce ai ma atrage. E clar ca eu sunt prada si gandul asta nu imi da decat satisfactie. Simt cum inima mea e inundata de culoarea din jurul tau. O cerneala ce iti tatueaza numele pe intreaga inima. In acel moment realizez cat de mult mi-as fi dorit sa fii o bestie...caci ai reusit sa vreau sa te iubesc.Ca un om curios vreau sa interactionez si in nebunia mea imi fac curaj sa te abordez...
-Esti un zburator nu-i asa?
-Sunt Ultimul.
-Ultimul Zburator?
-Da.. caci tu esti ultima ea.

undeva...

Aparatul meu scoate niste zgomote dubioase atunci cand il pun sa imi pregateasca cel mai bun elixir inventat vreodata, ala fiind cafeaua. 

Era sa ma ard cand am aprins aragazul. Dar nu conteaza caci ceea ce astept de la el poate indura o mica arsura pe mana mea. Cafeaua e pe foc si tot ce astept e sa gust din ea. 

Stand si asteptand pana e gata cafeaua ma gandesc sa imi pregatesc si restul lucrurilor.... 

Scot cana in care tie iti place sa bei cafeaua..... 

Pun doua lingurite de zahar si destul lapte cat sa fie dulce...

Torn cafea in cana si pe fundal suna o melodie prea cunoscuta pe care o ascult pentru a nu stiu cata oara.

Imi iau cana cea mare la masa. Ma fac comoda, arunc o privire pe geam. E soare si frumos. E o zi plina de posibilitati.Ma intorc cu gandul inapoi la masa...

Iau pachetul de tigari si imi aprind o tigara. Primul fum din aceea tigara e ca o gura mare de aer proaspat. Ironic dar cel mai bine la cafea merege o tigara. 

Las tigara din mana si mai iau o gura mare de cafea...

Ceva lipseste...

Imi iau telefonul in mana si incep sa il butonez ca si cum as astepta ceva..

Dar orice astept eu sa vina aparent nu vine...

Ma mai uit o data la el... il las jos. Si imi zic:

-Buna dimineata...

-Buna dimineata...

Un lucru Albastru- Capitolul 7- Mereu..

Iar acum.... acum stau. Imi e frica sa ma misc sau sa deschid ochii. Ii tin inchisi si simt cum Gabi isi retrage mainile de langa gatul meu. Imi simt respiratia cum o ia razna de la repede la foarte incet si tot asa. Nu vreau sa deschid ochii. Vreau sa mai simt inca acel sarut care se potriveste atat de bine. Acel sarut care trebuia sa se intample foarte des in trecut dar care a fost tinut legat . Faptul ca nu s-a intamplat in tot acest timp l-a facut sa fie si mai dorit. Si mai perfect. Intr-un final ma decid sa deschid ochii... Ii deschid si in fata mea e el.. E el cum nu l-am mai vazut niciodata pana acum. Ochii lui de ciocolata sunt in fata mea. Mai dulci si mai doritori decat o intreaga fabrica de ciocolata. Zambeste. Oara unde Dumnezeu a ascuns acel zambest pana acum? Un zambet ce imi guverneaza mintea . Se uita la mine, eu ma uit la el si nici unul nu spune nimic. Ce am putea spune? Exista vre un cuvant sa descrie ce tocmai s-a intamplat? si daca ar spune cineva un sarut i-as da in cap cu ceva caci nu la asta ma refer.
 - Si mie imi stralucesc ochii la fel?
A spart Gabi tacerea cu o intrebare foarte neasteptata.
 -La fel?
  -Da! la fel ca ai tai acum.
Dau privirea in jos automat rusinata de faptul ca se citea fericirea in micile mele comori. In acelasi timp am lasat si capul putin in jos si asta nu i-a placut. A pus mana imediat sub barbia mea si cu doua degete mi-a ridicat capul sus.
 -Draga mea, o printesa tine mereu capul ridicat! Credeam ca stii asta deja.
 -Pai stiam asta , doar ca eu nu sunt o printesa.
 -Hmm, zici tu? da poate ai dreptate. Esti mai mult decat o printesa . Esti Raya.
Si cu chestia asta pur si simplu m-am topit. Acest om are mereu cuvinte pregatite ce trebuiesc rostite. Privindu-l asa am observat ca acest om mereu a fost asa. Mereu a fost acelasi Gabi. Acel baiat care era fix opusul baiatului meu cu ochii albastri. Acelasi om care s-a izbit in mine din greseala in acel centru de oras sau in acel pub. Imi amintesc perfect prima data cand l-am vazut si cum eram. Imi amintesc perioada mea dinainte sa ma rascoleasca acei doi ochi albastri.
 -Esti foarte ganditoare..
 -Da.. imi cer scuze , m-am pierdut pentru un moment.
 -E ok. Pe mine nu ma deranjeaza. Esti la fel de frumoasa si cand te pierzi pentru un moment.
 -Tu chiar mereu trebuie sa imi faci complimente?
 -Draga mea, nu ai vazut nimic. Iti spun 2 % din ce gandesc. Daca ar fi dupa mine ai primi mult mai multe complimente si nu numai.
 -Ma lasi fara cuvinte si asta nu se intampla des!
 -Da! stiu. tu vorbesti mult.
A zis asta si a inceput sa rada. Dar nu ironic sau urat ci pur si simplu amuzat ca rostea un mare adevar. Eu chiar vorbesc mult.
 -Sa stii ca niciodata nu ma deranjat ca vorbesti mult. Imi place sa te ascult.
 -Asa zic toti la inceput. Pana observa ca daca ma lasi de capul meu nu mai scapa de vocea mea niciodata.
 -Atunci te rog sa nu ma scapi de vocea ta niciodata....
E atat de serios. A trecut de la rasul acel melodios la o seriozitate acuta. Mi-a zis aceste cuvinte foarte serios si oarecum indurerat.
Bzzz Bzzz
Bineinteles ca trebuia sa exista ceva ce sa strice momentul. Telefonul meu a vibrat. Am primit un mesaj. Nu il bag in seama . Nu vreau sa ma distraga de la opera de arta din fata mea.
Bzzz bzzz
Din nou!.. telefonul meu bazaie incontinuu si incepe sa ma enerveze maxim.
 -Poate ar trebuii sa raspunzi.
 -Nu vreau. Nu ma intereseaza. Nu e sfarsitul lumii daca eu nu dau atentie altor lucruri o seara.
 -Sa inteleg ca in aceasta seara esti a mea?
 - Vrei sa fiu a ta?
 -Sa zicem doar ca aceste ore nu vreau sa treaca niciodata.
 -Frumos spus.
Bzzz Bzzz
In momentul ala m-am enervat maxim si am luat telefonul. Era momentul perfect sa il pot saruta din nou pe Gabi iar telefonul meu se baga in seama ca un animal de protectie nervos. Il deschid si observ cateva mesaje. Unele de la Dya care ma tot intreaba disperata unde sunt si altele de la...Laur....
"Laur: Cum merge seara cu Gabi?
Laur: Esti asa de ocupata de nu raspunzi?
Laur: Sa stii ca te astept sa iti termin seara frumos ca deobicei. Asa cum era si inainte dupa intalnirile cu Gabi.
Laur: sa stii ca incepi sa ma enervezi.
Laur: Raya te sfatuiesc sa raspunzi. "
Mda.. Clasic Laur. Incep sa ma incrunt si Gabi observa asta imediat.
 -E totul in regula?
 -Da. Ma bantuie putin trecutul.
 -Trecutul zici? imi pare rau...
 -Hei.. nu ma refeream la tine.
 -Pai eu nu sunt tot din trecutul tau?
 -Tu esti acum in prezentul meu si asa vreau sa ramai.
Nu mi-a pasat daca se astepta sau nu dar am sarit in bratele lui si am inceput sa il sarut. Si l-am sarutat. Si ma sarutat. Caci buzele lui dulci nu au incetat niciodata sa tanjeasca dupa sarutari. Si ne adanceam tot mai mult unul in altul. Bratele lui erau ca un castel pentru mine. Nu stiu cum si de ce dar Gabi s-a oprit. S-a dat un pas in spate . S-a uitat la mine rugator si mi-a zis:
 -Imi pare rau Raya... dar nu pot... nu pot sa continui...

Shh

Am folosit atatea cuvinte frumoase. Am folosit cuvinte lungi si scurte. Cuvinte care exprima intr-un final tot ce imi doresc. M-am saturat de cuvinte. Vreau mai mult. Pentru fiecare cuvant rostit vreau o atingere. Vreau sa imi atingi fata cu miscari incete si gingase. Sa iti plimbi un deget pe buzele mele rosiatice, suav ca o ploaie de vara. Vreau sa cobori usor pe gatul meu si sa simti in mainile tale pulsul vietii mele. Sa bata ca o toba mare incat sa iti fie frica sa inchizi mana  ca nu cumva sa iei ultima rasuflare. Umerii mei sa fie drumul catre spate. Ca doua rauri care se intalnesc intr-o harta. Fiecare por al pielii atins sa fie exact cat o mie de cuvinte ce trebuiau rostite. Sa iti plimbi degetele pe spatele meu sperand sa descifrezi acea harta. Sa imi prinzi talia si sa ma tragi mai aproape de tine ca sa imi simti respiratia care se pare ca prinde glas tot mai tare. Vreau sa fi indecis. Sa nu stii daca sa iti urmaresti mainile in aceasta calatorie sau sa ma privesti in ochi. In tot acest timp pielea ta sa arda ca flacara brichetei lasate in bucatarie. Mainile tale sa sa-si continuie drumul de parca ar fi fost instruite. Sa coboare pe coapsele mele mari. Aici ele isi schimba stilul. Nu le mai ating usor si gingas ci strang cu putere. Cu o miscare repetata aratand dorinta si multa pasiune acumulata. Cu o singura miscare sa ma tragi spre tine si sa iti zdrobesti buzele de alea mele. Sa se contopeasca mulanduse perfect. 

Restul e istorie. Un mare secret ascuns printre literele si cuvintele din capul meu. Gaseste-l !

Ultimul..

In gandul meu ratacit, am gasit un alt gand ascuns. Si apoi in cel de-al doilea gand am gasit un al treilea si tot asa. Exact ca acele papusi rusesti numite matrioska. In fiecare papusa mai gasesti una noua. Ideea e ca aici este o mica diferenta. Gandurile mele sunt ca o gaura fara fund. Caci oricat as cauta sa gasesc cel din urma gand, nu reusesc. Si ma adancesc tot mai tare si mai tare. Si chestia asta imi ocupa mult din timp. Nu dorm, nu mananc, nu fac nimic. Stau doar si incerc sa gasesc cel din urma gand. Si cat caut acest gand rascolesc foarte multe foi pe care am uitat ca le am. Gasesc povesti pe care le-am ascuns cu grija si acum le dezgrop. Gasesc persoane care nu stiam ca mai exista acolo. As fi comparat toata aceasta situatie cu sacul lui Mos Craciun.. dar acolo gasesti doar lucruri pe care ti le doresti. Stau scufundata in petale ca intr-o carne putrezita. Inima mea e un conglomerat de petale verzi , albastre scurte. Traiesc mecanic. Bat din aripi mecanic. Sunt exact ca acele structuri invatate la facultate. Sunt de 3 feluri , iar miezul e usor. Inima e usoara. Sunt exact ca acel metal rece pe care oricat l-ai incalzi pana la urma tot se raceste. Nu e este o imagine prea placuta ochiului ceea ce se intampla in capul meu. Ar trebui sa fac un inventar. Ar trebui sa cumpar sertare de panza pentru fiecare si sa le ordonez alfabetic. Asa fiecare ar fii la locul lui si nu ar trebui sa imi fac griji ca vreodata un gand o sa iasa de la locul lui si sa ia inaintate celelorlalte ganduri. ...dar... Cum sa fac asta daca nu reusesc sa ajung la ultimul gand?? 

the book

                Cand eram mica am primit o carte noua. O carte noua pe care nu am citit-o decat abia cand am crescut. Era o carte noua frumoasa. Mi-a placut din prima. Mi-a placut pentru ca avea coperta frumoasa si interesanta. Pentru mine a fost indeajuns atunci sa vad coperta. Am intors-o pe o parte si pe alta si mi-a placut. Era interesanta. Avea culori luminoase si un titlu simplu. Era frumoasa ca un zambet strengaresc intr-o parte.
              O buna perioada de timp nu am avut nici un interes sa o deschid. Copil fiind mi-a ajuns sa stiu ca e frumoasa si e ceva nou in viata mea. Si am admirat coperta si am citit acel titlu de mai bine de 1000 de ori. Dupa un timp am pus acea carte pe raft. Ea era deja parte din viata mea si nu credeam ca trebuie sa o mai admir ca sa ramana la locul ei. Dar uite ca timpul a facut in asa fel incat sa apare alte carti noi pe raft si acea carte sa ramana in spate. Eu am crezut ca e inca in viata mea, dar cum sa fie daca eu nu am mai vazut-o de foarte mult timp.
...Ei bine intr-o zi , intamplator am regasit-o . Am privit-o si am analizat-o exact ca atunci cand eram mica. Problema este ca de aceasta data am realizat ca e mai mult decat o coperta frumoasa. Si am deschis-o. Am deschis-o si am inceput sa o citesc. Si am citit pagina cu pagina, incet si sigur. Am sorbit fiecare cuvant, gand, poveste . Am inceput sa fiu tot mai entuziasmata. Am inceput sa o citesc fara rasuflare. Sa rad si sa plang cu ea. Eram foarte fericita si dezamagita in acelasi timp. Dezamagita de mine. Am avut aceasta carte pe raft atatia ani si mie nu mi-a pasat decat de coperta. Coperta nici nu se compara cu paginile ei. Atat de simpla si complicata in acelasi timp . Acele pagini erau incarcate cu mai mult decat culori luminoase. Era mai mult decat un zambet strengaresc pe o parte. O carte atat de fascinanta incat nu vrei sa ii afli prea curand sfarsitul. Asa ca m-am trezit intr-un impas mare. Si am inceput sa citesc mai incet. Am inceput sa recitesc unele pagini.. Dar indiferent de ce faceam, cartea se apropia de final. Cum sa fac sa o opresc? Cum sa fac sa prelungesc finalul?...

diferit

am murit ieri. Am murit ieri incercand sa aflu ce sunt azi. Am murit ieri sperand ca voi invia azi. Pur si simplu m-am intins pe pat, am inchis ochii, am scos aerul afara din plamani mei ,tare ca atunci cand alerg , apoi incet si asta a fost ultima mea suflare. Si apoi am ramas asa. Am ramas ca o stana de piatra pe patul meu moale. Piele mea incet a inceput sa se raceasca ajungand sa fie rece ca zapada. Simteam cum sangele din vene si-a schimbat directia si se intoarce inapoi catre inima. Inima isi tragea sangele inapoi de parca ar fi fost niste funii rosii. Apoi dupa ce tot sangele a revenit acasa , ea s-a prefacut in piatra de parca ar fi privit-o Medusa. Am simtit tot acest proces. Am simtit cum ea a ramas fara viata. In cateva secunde m-am vazut. M-am vazut intinsa acolo pe pat. Apoi ca intr-un film vechi alb negru, toate amintirile mele s-au derulat prin fata ochilor mei. In timpul acesta ochii mei reci au varsat cateva lacrimi parca prea adanc tinute . A fost pentru prima daca cand am simtit ca plang cu adevarat. Eu cea fara de suflare s-a eliberat pentru prima data prin lacrimi. Dupa ce "filmul" s-a terminat am stat cateva momente si m-am privit. Eram un corp de ceara . Si am inceput  sa ma gandesc unde a putut incapea toata fiinta mea. Unde am ascuns toata nebunia, unde am tinut toata tristetea , unde am inchis toata iubirea. In acel moment nu m-am gandit decat la mine. Toate problemele zilnice nu mai existau. Sincer nici nu am putut sa imi amintesc de ele. Am zambit. Apoi mi-am privit trupul inca o data caci stiam ca mai sunt doar cateva secunde pana cand...
Restul e mister.. 

Marele Spectacol

               Sala asta numita viata mi se pare ca e tot mai mica pe zi ce trece. In fiecare zi repetam si repetam pentru a juca bine rolul. Incercam sa fim perfecti pentru marele spectacol, care va sosi candva. Repetam, jucam, cantam. Intram in pielea personajului. Daca el plange, plangem si noi. Daca el rade , radem si noi. Trup si suflet pentru marele spectacol care este pregatit. Marele debut al unui om. Cazi si te ridici, caci nimic nu te poate impiedica sa ai rolul principal. Toti fac acelasi lucru. Toata lumea se bate pentru rolul cel mai bun. Se ataca intre ei. Exista ura si rautate intre personajele povestii. Mereu trebuie mai mult. Niciodata nu e suficent. Daca plangi , sa o faci in asa fel incat sa umplii oceane de lacrimi dulci. Daca zambesti, sa o faci in asa fel incat sa reusesti sa aduci soarele pe cer indiferent de vreme. Exista reguli, si trebuie multa disciplina. Nu poti sa iei parte la marele spectacol daca nu respecti tot ce ti se cere. Si pentru ce? Pentru o duzina de trandafiri aruncati la picioarele tale la sfarsitul spectacolului. Facem tot ce putem pentru a avea cel mai bun spectacol. Vrem cele mai multe aplauze. Nimeni nu iese din tipar. Nimeni nu schimba replicile. Nimeni nu isi spune parerea. Frica de a fi dat afara din spectacol e prea mare. Ne pregatim zi de zi pentru un spectacol care nu stim cand va fi. Pentru fiecare om, spectacolul cel mare poate fi altceva. Un job, un examen, un eveniment, o familie si multe altele. Incerci sa te pregatesti mereu pentru acel spectacol si iti e frica sa nu o dai in bara. Dar ce se intampla daca ai gresit replica? Ce se intampla daca ai atins o nota falsa? Ce se intampla daca ai cazut si nu iti mai poti misca piciorul?... Ei bine daca ai facut asta ti-ai ratat viata. Cel putin asa este in capul tau. S-a sfarsit marele spectacol si tu nu ai fost cel mai bun. Ei bine.. adevarul este ca viata nu se rezuma doar la un singur spectacol. Exista asa de multe spectacole , asa de multe roluri de invatat.. Nu trebuie sa fii cel mai bun, trebuie sa fii cel mai autentic. Sa fii cel care se remarca prin simpla lui atitudine. Un rol uitat poate fi improvizat. Trebuie doar sa vrei..
          Nu te rezuma doar la un mare spectacol.. caci te mai asteapta atatea in fata..