"it is our choices that show us what we truly are, far more than our abilities."- Albus Dumbledore
Acu ceva timp am primit un borcan cu mesaje de la prietenii mei nebuni. Si zic nebuni la modul bun caci ii ador si ii iubesc extraordinar de mult. Unul din acele mesaje era acesta de mai sus. Un citat din Harry Potter, pentru ca sunt obsedata de asta si toata lumea stie. Mi s-a oprit privirea pe acesta astazi pentru ca imi da de gandit destul de mult. Este ironic cum mereu vrem sa parem cei mai buni si fiecare se bate cu pumnul in piept ca este mai bun. Suntem niste jucarii inchise in mici cutii de plastic. Sunt niste cutii transparente ca sa poti fii vazut. Toti credem ca suntem mai extraordinari ca cel de langa noi si ne dam cu presupusul . Ne consideram liberi dar nimeni nu iese din acea cutie. Nimeni nu face nimic ca sa arate cat de extraordinar e. Stim doar sa vorbim. Stim sa aruncam cuvinte in stanga si in dreapta ca o o grindina ratacita ce cade din cer. Ne proiectam iluzii cu noi in afara cutii. Proiectam niste holograme ce pretind a fi noi. Frica de nou ne tine inchisi cat mai mult unul de altul . Lasam frica sa ne cuprinda si sa se joace cu mintile noastre, sa mute piesele dintr-o parte si in alta pana le zapaceste cu totul . Luam decizi proaste si apoi nu stim sa ni le asumam. Fiecare gand care ne trece prin cap e ca o bomba ce nu stim niciodata daca va exploda sau nu. Suntem mecanici. Nu stim sa gresim. Nu stim sa iertam. Nu stim sa plangem sau sa radem cu adevarat. Nu stim sa iubim sau sa uram cu adevarat. Nu stim decat ce am fost invatati sa stim. Nu vrem sa ne invatam nimic singuri. Nu vrem sa gandim singuri. De ce sa incerci ce e mai greu cand poti avea acel " usor"? Suntem niste omuleti trasi la indigo care asteapta un alt omulet tras la indigo sa ne salveze. Totul e un haos...
Acu ceva timp am primit un borcan cu mesaje de la prietenii mei nebuni. Si zic nebuni la modul bun caci ii ador si ii iubesc extraordinar de mult. Unul din acele mesaje era acesta de mai sus. Un citat din Harry Potter, pentru ca sunt obsedata de asta si toata lumea stie. Mi s-a oprit privirea pe acesta astazi pentru ca imi da de gandit destul de mult. Este ironic cum mereu vrem sa parem cei mai buni si fiecare se bate cu pumnul in piept ca este mai bun. Suntem niste jucarii inchise in mici cutii de plastic. Sunt niste cutii transparente ca sa poti fii vazut. Toti credem ca suntem mai extraordinari ca cel de langa noi si ne dam cu presupusul . Ne consideram liberi dar nimeni nu iese din acea cutie. Nimeni nu face nimic ca sa arate cat de extraordinar e. Stim doar sa vorbim. Stim sa aruncam cuvinte in stanga si in dreapta ca o o grindina ratacita ce cade din cer. Ne proiectam iluzii cu noi in afara cutii. Proiectam niste holograme ce pretind a fi noi. Frica de nou ne tine inchisi cat mai mult unul de altul . Lasam frica sa ne cuprinda si sa se joace cu mintile noastre, sa mute piesele dintr-o parte si in alta pana le zapaceste cu totul . Luam decizi proaste si apoi nu stim sa ni le asumam. Fiecare gand care ne trece prin cap e ca o bomba ce nu stim niciodata daca va exploda sau nu. Suntem mecanici. Nu stim sa gresim. Nu stim sa iertam. Nu stim sa plangem sau sa radem cu adevarat. Nu stim sa iubim sau sa uram cu adevarat. Nu stim decat ce am fost invatati sa stim. Nu vrem sa ne invatam nimic singuri. Nu vrem sa gandim singuri. De ce sa incerci ce e mai greu cand poti avea acel " usor"? Suntem niste omuleti trasi la indigo care asteapta un alt omulet tras la indigo sa ne salveze. Totul e un haos...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu