Zborul Albastru (prima parte)- Si am plecat..+ Introducere

  Draga cititorule, e noapte. Normal ca e noapte, adica pentru toti cei care ma cunosc e ceva normal ca eu sa scriu noaptea. De ce noaptea? Ei bine imi place mai mult decat ziua. Am si argumente, de asemenea. Noaptea poti vedea lumea altfel, multe lumini pe strada si putini oameni. Putini oameni care se uita la tine atat de insistent incat sa te enerveze. Luna care e stapana peste cer si miile de stele. Imi place pentru ca pot merge pe strada, pot sa ma intind in mijlocul drumului si sa plec abia atunci cand ma claxoneaza o masina ratacita. Dar ce vreau eu sa scriu aici nu e despre noapte sau zi, nu voi scrie despre lucrurile pe care le fac eu noaptea, voi scrie doar mici randuri din viata.

   Stii cum e sa suferi? Ei bine eu stiu, stiu cum e sa iti fie franta inima de mii de ori. Dar ce faci cand te saturi de asta? Ce faci cand nu mai poti?

Iubesti niste ochi verzi, apoi niste ochi caprui, apoi iar verzi sau doar niste ochi albastri. Dar e mai crud cand fiecare pereche de ochi te face sa suferi, te face sa iti doresti sa nu mai traiesti, te distrug psihic....

E luni. Astazi a fost ciudat. Aseara m-am despartit de el. Un alt el pe lista mea de "ei". Relatii lungi fara noima. Am plans si am plans si am plans. Am plans indeajuns de mult incat dimineata sa ma dau cu o tona de fond de ten ca sa pot iesi afara. Am fost rea, in ultimul moment chiar am fost rea si i-am zis tot ce aveam sa ii zic. Ca deobicei ranesc si sunt ranita. Ce e diferit la aceasta despartire? Pai m-a facut sa ma gandesc si sa realizez ca eu nu mai pot trai asa. Tot ce am nevoie este sa ma aud iar razand. De azi nu mai iubesc, de azi nu mai sufar si nici nu o sa imi mai pese. E ora 3 jumate, iar eu sunt sigura ce am de facut de acum. Cateva haine punse intr-un ghiozdan, cateva poze si bijuteriile. Toti banii pusi in portofel si biletul cu loc din tren. Las in spate o casa plina de amintiri, un oras plin de iubiri si un loc plin de rani. Nu stiu unde merg. Nu am ales o destinatie, dar cu siguranta ma voi decide. Orasul Nicaieri ma asteapta, voi calca pe urmele tale Peter Pan!

 In tren nu e aglomerat, doar cateva persoane asezate ca intr-un zig zag. Ma duc la locul meu, imi scot o carte si citesc. Trenul merge atat de lent. Mai mult de 4 pagini nu am putut citi pentru ca deja imi era rau. Am inchis cartea si am scos castile. Poate daca ascult muzica imi va fi mai bine. In telefon nu am decat muzica trista. Super!..chiar nu vroiam asta. Scot si castile si deja ma simt plictisita. In momentul ala cineva ma striga.

- Hey, vrei si tu?

 Ridic capul si observ ca in fata mea mai este cineva pe scaunul cu numarul 3. Un baiat cu ochii mari si albastri de parca oceanul acolo ar fi, cu buzele subtiri afisate intr-un zambet de copil mic si cu parul ravasit in toata directiile. E imbracat cu un pulover si o geaca de piele, prea imbracat daca iei in considerare ca era sfarsitul primaverii.

Ma uit nedumerita la el si nu inteleg ce vrea. Apoi observ ciocolata din mana lui intinsa spre mine.

- Aaa, nu multumesc..

- Hai ia! o sa iti treaca raul, esti cam palida.

Ma uit din nou la el. Avea o voce asa de calda.. Nu, am zis ca nu ma mai indragostesc si mai ales de un baiat din tren. Nu. Imi revin si ma uit din nou la el.

- Sunt ok.

Dau sa ma intorc cand se apropie de mine si intinde cealalta mana.

- Sunt Laur. Tu cum te numesti?

- Raya..

S-a uitat la mine si a zambit. Am inceput sa vorbim despre multe lucruri. Am ajuns sa vorbesc doar eu la un moment dat, cum fac deobicei, vorbesc atat de mult incat persoana de langa mine nu mai are ce sa zica. Era ciudat, nu il deranja asta deloc, parea chiar usurat ca nu trebuie sa mai zica ceva ci doar sa ma asculte. Cu el drumul a fost mai usor; aveam o singura problema - unde aveam sa cobor si ce ii voi zice daca ma intreba unde merg? A fost usor. Nu m-a intrebat unde merg si nici nimic din trecutul meu. Puteam sa fiu o criminala sau sa fug de politie ca pe el nu l-ar fi interesat. Ii placea sa ma auda vorbind. Si imi zicea mereu numai lucruri dragute.

Deja e noapte. Dupa ce am jucat carti si am ras se uita la mine si imi zice:

- Sper ca a fost drumul mai usor cu mine aici.

Zambesc si dau din cap ca da, il aprob. Ma ridic si ii zic ca ma duc pana la baie. In baie ma uit in oglinda si incep a vorbi cu mine. E chiar dragut. Incep sa ma gandesc din ce in ce mai mult la el. Stau de vreo 10 minute in baie si ma gandesc.. poate ar trebui sa ies, cine stie ce mai crede.. M-am hotarat. Am sa intru in compartiment si am sa ii cer numarul de telefon. Dar cand ajung, el nu mai este. Bagajele lui nu mai sunt, iar scaunul cu numarul 3 este gol. Nu am sa il mai revad niciodata...