adunate

De doua zile visez cu ochii deschisi. De doua zile sunt foarte obosita si nu imi dau seama daca am adormit si visez sau chestile astea chiar se intampla. A inceput ieri dimineata cand in tocul usii mele de la camera statea un omulet ciudat. Mi-a zambit si mi-a facut cu mana apoi a fugit dincolo. M-am dus dupa el si nu l-am mai gasit. Am zis ca poate sunt obosita . Insa cand imi beam cafeaua si m-am uitat pe geam am vazut omizi uriase cum se plimba pe deal. Omizi cu multe picioare, grele si animate....
Am inteles in viata ca lucrurile pot fi inselatoare. Am inteles ca oamenii mint foarte usor. Am inteles ca uneori e mai bine sa renunti decat sa lupti. E mult mai usor sa te dai batut decat sa incerci sa stai sus pentru fericirea ta. Nimic nu vine de la sine. Nimic nu vine pur si simplu. Cum vrei sa zambesti daca nu esti dispus sa versi o lacrima intai? Cum vrei sa fie drept cand pana acolo mai sunt asa multe gropi? In fiecare seara visez ca ma nasc si mor iar. In fiecare seara am impresia ca imi pot repeta viata. Sa sper ca pot sa imi repar greselile si ca pot sa spun Nu atunci cand am zis Da. Cat de usor e sa te arunci cu capul inainte , iar apoi sa nu suporti ceea ce ai facut. Ne amagim ca niste licurici in jurul becului. Unele lucruri nu poti sa le spui pur si simplu si sa te astepti sa nu fie consecinte. Unele decizi dupa ce au fost luate nu pot fi rasturnate asa de usor. Nu ai cum sa stii pana nu incerci. Dar daca incerci trebuie sa iti asumi ceea ce incerci. Nu poti implica altii oameni si sa crezi ca e vorba numai despre tine. Si cel mai important nu poti sa decizi pentru alti si sa pretinzi ca stii ce e bine pentru ei. Suntem niste robotei care alegem sa ne complicam viata. Sa ne complicam gandurile, si visele, si ceea ce vrem. Alegem sa punem o mie de intrebari in loc sa facem ceva. Alegem sa ne dam cu presupusul cand in fata noastra este exact ceea ce vrem. Alegem sa ne ingropam de vii pentru ca nu suportam ceea ce am ajuns. Viata e un carusel. Viata te urca si te coboara. Dar ideea e ca tu poti influenta aceste lucruri. 

eu

Nu vreau sa renunt. Nu vreau sa renunt sa mai cred. Nu vreau sa renunt la ceea ce sunt eu. Te rog nu ma schimba si nu ma transforma in ceea ce nu imi doresc sa ajung. Nu vreau sa fiu rece, nu vreau sa fiu indiferenta si nu vreau sa fiu nepasatoare doar pentru ca tu nu stii sa apreciezi.  Nu vreau sa cred ca lumea mea e doar atat. Nu imi place sa ma dau batuta atunci cand stiu ca pot lupta, atunci cand stiu ca am pentru ce sa lupt. Nu ma mintii si nu ma ranii. Nu incerca sa pari ceea ce nu esti. Pentru fiecare, viata are o incercare sau mai multe. Cum ne putem considera invingatori daca la prima bataie de vant noi ne trantim de pamant? La un moment dat am incetat sa visez si sa mai sper si a fost cea mai intunecata parte a vietii mele. Nu o sa mai fac aceasta greseala niciodata. Am ochii lar deschisi si vad foarte bine tot ce intampla. Din toate am invatat cate ceva si continui sa o fac. Am invatat sa nu mai astept fericirea, am invatat sa nu mai astept sa zambesc, am invatat sa nu mai astept raza de soare. Nu mai astept caci fericirea o pot gasi in fiecare zi in toate lucrurile care ma inconjoara. Zambetul poate fi afisat pentru orice motiv , iar soare poate nu este mereu.. dar mie imi place si ploaia. "Intodeauna pierzi daca renunti la lupta", de aia eu nu am sa renunt la lupta cu mine. Eu nu am sa ma pierd. Am cel mai bun motiv ca sa lupt si acela sunt eu.

ma ascund.

Ma ascund. Ma ascund in spatele a doi ochi caprui. Si nu ma ascund de cineva . Ma ascund de lucrurile ce ma ranesc. Mi-am gasit refugiul perfect in spatele acestor doi ochi. Doi ochi caprui care la inceput ma priveau cu mila. Doi ochi care incercau sa imi urmareasca fiecare gest si miscare. Doi ochi care acum ma privesc cu dragoste. Doi ochi comuni care pentru mine au devenit centrul universului meu. Ma ascund in spatele a doua maini mari. Doua maini care candva ma imbratisau si doreau sa ma aline, doua maini care acu vin si ma imbratiseaza pentru ca le-a fost dor de pielea mea. Ma ascund in spatele unui zambet strengar care imi guverneaza simturile. Ma ascund de mine. Ma ascund ca sa nu stric acest moment de fericire. Cat am asteptat acest moment de fericire. Cat am asteptat sa imi bata inima din nou asa de tare. Ma ascund dupa buzele acelea moi si perfect conturate. Ma ascund in bratele lui. E mai mult decat ma pot exprima in cuvinte. E mai mult decat fluturi, e mai mult decat un cantec . E vis si realitate in acelasi timp. El e locul meu fericit. El e acea nota muzicala care mai imi trebuia ca acest cantec sa fie complet. Doar la pieptul lui ma pot simtii o femeie adevarata, doar acolo unde aud cum ii bate inima pot sa ma las condusa din nou de sentimente. E locul meu ferit de minciuni si de superficialitate. Langa el descopar iubirea din nou in fiecare dimineata. Doar langa el pot spune ca sunt eu cu adevarat. Langa omul meu. El este arhitectul fericirii mele. El este desenatorul inimii mele si doar el poate sa dea viata la ceea ce simt. Alaturi de el sunt cea mai iubita printesa. Sunt eu cu el.. si el cu mine. Suntem noi.