durere

Ma doare. Jur ca ma doare. Fiecare milimetru din corpul meu urla de durere. A devenit deja insuportabil. Robotelul meu ,creierul, imi dicteaza ca e bine insa inima mea primeste cate un glot in fiecare secunda. Scapa atata sange ca intr-un razboi. Durerea e acuta! si urlu!!! Fiecare bataie de vant este ca o furtuna pentru mine. Simt cum lumea cladita de mine se tot duce la vale si eu, eu nu pot face nimic pentru a o opri. In subconstien ma ranesc singura , spunandu-mi ca e vina mea , ca sunt cea care... care a distrus totul. Ce a distrus? a distrus zambetul, simplitatea . Ma pedepsec. Las sa ma doara totul. Tu! Tu nu ai idee ce ai facut din mine. Tu nu intelegi ce insemna totul. "Nu esti tu, sunt eu"... ei bine nu ai sa stii niciodata. Plansetul meu il vei auzi si peste ani.. iar buzele mele nu iti vor mai zice niciodata ceea ce vroiai sa auzi. Nu am sa zic ca daca tu ai sa fii fericit am sa fiu si eu... nu.. Dar daca tu ai sa fii fericit macar am sa stiu ca era mai bine asa..Iar daca vreodata vei regreta ceva.. sa stii ca nu e bine.. pentru ca un regret iti fura un minut din viata. Pentru ultima oara dragul meu Te iubesc si imi pare rau...

doar un vis..

Tac. Stau si tac. E dimineata. E ora 5 dimineata. Inca e intuneric afara iar geamul e deschis. In cana ta inca mai este putina cafea. Profit de asta. Imi aprind o tigara, iti iau cana si ma duc la geam. Sunt bulversata iar tricoul tau sta lipit de mine. Am transpirat fara sa fac nimic. Nu..Nu am facut nimic dar..Te-am visat..Erai acolo, in visul meu mut. Numai cand ma gandesc o iau razna. O caldura imensa ma cuprinde si gandurile o iau din loc. Imi inchid ochii si imi amintesc. Stateai in fata mea in pantalonii tai scurti preferati. Aveai acel zambet strengaresc si ochii tai  ma priveau atat de plini de sine. Mi-ai vorbit. Mi-ai zis cate in luna si in stele. Cuvinte dulci, cuvinte amare. Zambete si lacrimi. Am avut o discutie ca niciodata. O discutie dureros de dulce, o discutie dureros de adevarata. O discutie ce am terminat-o printr-un sarut. Dar nu orice fel de sarut. Baby! a fost un sarut ca acele saruturi din filme, acele saruturi care se intampla mereu la sfarsit cand cei doi se impaca. Buzele tale pe buzele mele, iar gandul meu la tine in gand. Un sarut a fost de ajuns. A fost de ajuns sa aprinzi ceea ce vroiai sa aprinzi. Focul a ars mocnit in tine, apoi si in mine. De la un sarut pasional s-a ajuns la mai multe, si tot mai multe. Cu ochii inchisi iti simt bratele tale in jurul meu. Mana ta prinsa in parul meu apucand cu putere si buzele tale pe gatul meu. Inca sunt la geam. Deschid ochii si observ ca tigara s-a fumat singura. Imi aprind alta ... Din parul meu cad picaturi de apa pe jos.. Pana jos e cale lunga. Ma uit la ele absenta. Urmaresc traseul lor ridicol. Inchid ochii din nou si imi reinvie in cap imaginea ta. Imaginea ta din visul meu nebun. Acea imagine cand te atingeam usor pe mainiile tale fierbintii si colorate de soare...Brusc imi deschid ochii. Stiu ce urmeaza si nu vreau sa retraiesc acele momente. Ce momente..!.. Superbe. Trebuie sa imi alung acest vis, acest gand, acest drog. Imi simt ochii umezi. Imi simt ochii inundatii de lacrimi. Termin tigara si ma duc inapoi in pat. Vezi tu.. poate ca tricoul tau este pe mine si poate ca a ta cana este aici.. dar tu.. tu, baby esti departe si asta ma doare. Imi e dor de visul ce l-am avut acu cateva clipe. Stau intinsa in pat ..iar soarele rasare stergand orice urma de a ta....

Scrisoare

Draga....

 Nee... Uneori se aduna prea multe in mine. Uneori nu mai am loc sa las bucurile vietii sa ma cuprinda. Sunt mereu intrebari de gen: Ce sa fac? Cum sa fac? Oara gresesc? Oare e bine? Egoismul iese la suprafata ca uleiul din apa. Nu vreau sa ma gandesc la altceva inafara de mine. Propria mea persoana e inchisa in propriu glob de cristal, care pana la urma nu e chiar un glob si nici nu e de cristal, ci e doar o amintire veche si ponosita. Prea multe ganduri, prea multe intrebari fara raspuns. Vreau sa plec departe si sa las totul in spate. Nu mai vreau sa iau decizi, nu mai vreau sa ranesc, nu mai vreau lacrimi. Da-mi un sfat, ajuta-ma sa pot sa o scot la capat. Ganduri, vise, iluzi si ameteala. Toate sunt in capul meu in fiecare zi. Sunt un copil ce inca nu a reusit sa creasca. Sunt un om ce isi doreste inca sa fie copil. Nici eu nu stiu ce sunt si asta nu inseamna neaparat ca e bine. Prieteni, familie, ...Toate fac parte din viata mea? Recunosc ca nu stiu pe ce pamant traiesc. Nu stiu ce inseamna sa fi constienta de lucrurile din jurul tau si pur si simplu nu realizez realitatea. Lacrimi, zambete, tristeti, bucurii, toate sunt aici. Sunt persoana stigmata din visul acela colorat. Acel vis pe care tu il ai in fiecare seara. Am si uitat ce insemna sa traiesc clipa. O iau razna, nu mai stiu sa fiu acel copil nebun uitat pe strazile parasite in orele matinale ale unei zile obisnuite. Si totusi la sfarsitul zilei daca ma gandesc bine realizez ca nu e totul chiar asa. Poate are dreptate el, poate gandesc prea mult, poate desfac o simpla idee in prea multe fire. La urma urmei viata e simpla dar noi o complicam. Noi cu ideeile noastre si mintile noastre indoctrinate care o iau razna la un moment dat. Suntem niste papusi "vii" intr-o lume neapreciata. Visele vreau sa ti le ghicesc, gandurile vreau sa ti le stiu, iar zambetul.. zambetul vreau sa fie al meu. Sunt bolnava de iubire. Sunt oarba si totusi vad. Vreau sa tip, sa urlu. Vreau sa ma eliberez din cutia asta numita obisnuinta. Vreau sa plec din monotonia asta numita "zi obisnuita". Eu vreau sa fiu schimbarea din lume!