Scrisoare

Draga....

 Nee... Uneori se aduna prea multe in mine. Uneori nu mai am loc sa las bucurile vietii sa ma cuprinda. Sunt mereu intrebari de gen: Ce sa fac? Cum sa fac? Oara gresesc? Oare e bine? Egoismul iese la suprafata ca uleiul din apa. Nu vreau sa ma gandesc la altceva inafara de mine. Propria mea persoana e inchisa in propriu glob de cristal, care pana la urma nu e chiar un glob si nici nu e de cristal, ci e doar o amintire veche si ponosita. Prea multe ganduri, prea multe intrebari fara raspuns. Vreau sa plec departe si sa las totul in spate. Nu mai vreau sa iau decizi, nu mai vreau sa ranesc, nu mai vreau lacrimi. Da-mi un sfat, ajuta-ma sa pot sa o scot la capat. Ganduri, vise, iluzi si ameteala. Toate sunt in capul meu in fiecare zi. Sunt un copil ce inca nu a reusit sa creasca. Sunt un om ce isi doreste inca sa fie copil. Nici eu nu stiu ce sunt si asta nu inseamna neaparat ca e bine. Prieteni, familie, ...Toate fac parte din viata mea? Recunosc ca nu stiu pe ce pamant traiesc. Nu stiu ce inseamna sa fi constienta de lucrurile din jurul tau si pur si simplu nu realizez realitatea. Lacrimi, zambete, tristeti, bucurii, toate sunt aici. Sunt persoana stigmata din visul acela colorat. Acel vis pe care tu il ai in fiecare seara. Am si uitat ce insemna sa traiesc clipa. O iau razna, nu mai stiu sa fiu acel copil nebun uitat pe strazile parasite in orele matinale ale unei zile obisnuite. Si totusi la sfarsitul zilei daca ma gandesc bine realizez ca nu e totul chiar asa. Poate are dreptate el, poate gandesc prea mult, poate desfac o simpla idee in prea multe fire. La urma urmei viata e simpla dar noi o complicam. Noi cu ideeile noastre si mintile noastre indoctrinate care o iau razna la un moment dat. Suntem niste papusi "vii" intr-o lume neapreciata. Visele vreau sa ti le ghicesc, gandurile vreau sa ti le stiu, iar zambetul.. zambetul vreau sa fie al meu. Sunt bolnava de iubire. Sunt oarba si totusi vad. Vreau sa tip, sa urlu. Vreau sa ma eliberez din cutia asta numita obisnuinta. Vreau sa plec din monotonia asta numita "zi obisnuita". Eu vreau sa fiu schimbarea din lume!