Zborul Albastru (partea a treia)-Stupizenie

Toata dimineata am fost foarte bucuroasa. De ce? Nici eu nu am stiut. Ce avea special acest baiat? Si parca imi spusesem ca nu ma voi mai indragosti. Ah, am inceput sa ma invart prin casa. Cum ma machiez, cum ma imbrac, cum imi fac parul? Numai la asta m-am gandit, nu am putut face nimic toata ziua, iar cand a venit seara si eram gata m-am dus in fata oglinzii. M-am uitat si am sperat sa arat destul de bine incat sa observe el asta.

Piata era ca alte dati, luminata, plina de lume si chiar mai frumoasa. M-am dus acolo unde ne intalnisem si am asteptat. Vantul sufla plimbandu-mi parul in stanga si in dreapta. M-am enervat putin pentru ca mi-l strica, iar eu vroiam sa arat bine. Copilaroasa chestie. Am inceput sa rad singura cand am realizat cat de funny trebuie sa fiu ca ma enervez pe vant. Ma uitam in stanga si in dreapta asteptand sa intalnesc acei ochi mari si albastri, dar timpul se lasa furat si el nu venea. Inainte de a ma demoraliza m-am gandit si am inceput sa ma invart crezand ca va fi acolo sa ma prinda, insa am cazut si m-am lovit. Am vrut sa plang...dar mi-am amintit ca nu se merita. Usor m-am ridicat si am plecat acasa. Nu m-am mai demachiat si nici schimbat, m-am bagat in pat asa si fara sa realizez deja plangeam. Iar am permis unui "el" sa ma faca sa sufar. Si am crezut ca e special, ca e ciudat asa ca mine.

 De dimineata m-am prefacut ca nimic din toate astea nu s-a intamplat si mi-am continuat rutina. Avand in vedere ca nu mai eram la facultate am decis sa imi caut de lucru. M-am aranjat si am pornit in oras. Chiar nu stiam ce pot face sau la ce ma pricep. In acea zi am avut trei probe la care am esuat. E clar ca nu am stofa de chelnerita sau de bucatar, sa nu mai zic de femeie de serviciu. Cand am zis ca nu mai am nici o sansa totul a luat alta intorsatura. Suparata ca nici macar aici nu am fost buna, aici insemnand chelnerita, mi-am luat o cafea si din prostie am inceput sa cant. Intamplarea face ca patronului i-a placut cum am cantat si m-a intrebat daca nu vreau sa cant acolo seara. Se pare ca dupa rau vine si bine. Si uite asa m-am angajat si mi-a mers foarte bine. Nu am sa povestesc chiar totul pentru ca unele chestii chiar nu sunt interesante.

Era sambata. Aveam deja o luna de cand lucram in acel local, iar in aceasta seara era o mare petrecere. Patronul mi-a zis ca este o zi de nastere si ca sarbatoritul a cerut sa ii cant pentru niste bani frumosi. Am acceptat si nu mi s-a parut nimic iesit din comun pentru ca multa lume auzise cum cant in acel local si le-a placut. Cand am ajuns acolo erau foarte multe persoane tinere si frumos imbracate. Sincer ma simteam ca Cenusareasa pe langa acei oameni. M-am apucat de treaba si asta a fost pana la un moment dat. In timpul unei melodii vine cineva in fata mea si se uita la mine. Acei ochi mari si albastri ma priveau rugator. Vocea a inceput sa imi tremure, iar eu m-am enervat imediat. Cand am terminat melodia am zis ca voi lua o pauza.

- Nu pot sa cred cat tupeu ai!

- Ce vrei sa spui???

- Mai ai tupeul sa vii sa te pui asa in fata mea? Si sa te uiti asa la mine dupa ce m-ai lasat balta??

- Ti-am zis ca trebuie sa te descurci si fara mine.

- Adica? Ce vrei sa spui despre asta?

- Sa spunem doar ca ai avut nevoie de o lovitura ca sa vezi cum e lumea de fapt.

- Vrei sa termini cu jocul asta stupid???

Am inceput toata sa tremur si nu mai puteam de nervi. Imi venea sa urlu, sa il pocnesc.. iar el statea in fata mea si zambea ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

- Ce e asa de amuzant?

- Tu!

- Eu???

- Nu te mai enerva asa, ca esti mai draguta cand zambesti.

- Chiar nu imi pasa ce crezi tu despre cum arat eu!!

Imi zisese ca sunt draguta. M-am topit cand l-am auzit, dar el trebuia sa vada ca sunt nervoasa.

- Spune-mi ce ti-am facut eu tie ca sa ma lasi balta?

- Ti-am zis aveai nevoie de o lovitura...

- Nu inteleg...

- Pai tu iei totul in gluma, daca ai putut sa iei viata in ras si sa te invarti atunci pana ti s-a facut rau, asa puteai sa iei si in ras faptul ca eu nu am venit la intalnire.

- Nu pot sa cred!! Te urasc!

- Deci imi acorzi acest dans?

- Iti bati joc de mine?

- Nu.

- Normal ca nu iti acord nimic. Esti un prost.

- Oricum vei dansa cu mine.

- Mai vedem noi.

M-am urcat inapoi pe scena si am continuat sa cant. Se tot uita la mine si statea acolo. Ma scotea din sarite!! A venit si ora 12, deci si tortul. Si iata ca sarbatoritul este...Ce??? O nu, nu el... Ba da. Era ziua lu Laur. A trebuit sa ii cant "La multi ani" si sa il felicit. Super!..

- Acum daca tot sunt aici, am si eu o dorinta si sper sa imi fie indeplinita.

Ce vorbeste asta aici...? Doamne, il urasc.

- As vrea ca aceasta frumoasa domnisoara care ne-a cantat in aceasta seara sa danseze cu mine o melodie.

Ce??? Nu..nu pot sa cred ca a facut asta, of... mor.

 Da, am dansat cu el pana la urma si cred ca l-am si iertat, desi nu trebuia. M-a condus din nou acasa doar ca de data asta nu a mai fost la fel. S-a asezat langa mine in pat. Mi-a desfacut rochia usor, nasture cu nasture si a dat-o jos. In timp ce facea toate astea se uita in ochii mei si zambea. Mi-a desfacut sutienul cu o gingasie imensa. L-am lasat.. nu am zis nimic. Incet a inceput sa imi atinga sanii plimband mana in sus si in jos. Respiratia mea a devenit mai grea, mai apasatoare, iar a lui o copia pe a mea formand amandoua o simfonie perfecta. Eram papusa lui ..I-am desfacut camasa neagra si am aruncat-o jos. A inceput sa imi sarute sanii bland si suav. Nu a durat mai mult de jumatete de ora, iar noi am ajuns goi lipiti unul de celalalt. A fost o noapte superba care nu poate fi descrisa in cuvinte, o noapte ce nu o intalnesti nici macar in carti.

Dimineata cand m-am trezit aveam o senzatie de fericire imensa si nu imi doream nimic. A durat doar o secunda inainte sa se transforme totul in ceva urat. Nu am vrut sa deschid ochii sa vad daca mai era sau a plecat din nou. Imi era frica.

Zborul Albastru (partea a doua)-Un adevarat soc!

Sunt decisa. Am coborat de jumatate de ora din tren. Inca ma gandesc de ce nu i-am cerut numarul de telefon mai devreme. De ce a plecat fara sa zica? De ce nu a lasat un biletel ceva sau de ce nu a zis inainte sa ma duc eu la baie? Oare nici el nu stia unde sa coboare? Oricum e noapte si e frig, acum nu mi se mai pare ciudat ca avea si geaca pe el. Ma duc sa caut un loc unde sa stau. Cum a fost acea noapte nu am sa detaliez, am gasit ceva de inchiriat si m-am instalat. In curand avea sa inceapa facultatea, dar eu nu voi merge pentru ca am plecat de acasa. Poate imi caut de lucru cand voi ramane fara bani sau poate ma voi intoarce acasa si asta a fost.

 Am vizitat orasul intr-o saptamana, deja e duminica si au inceput sa vina studenti de peste tot. Maine incepe facultatea, iar eu nu vreau sa ma mai intorc acasa. Sunt in parc si e asa de frumos, e mai cald ca acum o saptamana. E multa lume care se bucura de ultima zi de "vacanta". Am vazut atatea feluri de oameni. Sunt inalti, scunzi, cu parul blond sau brunet, indragostiti sau singuri. Toti sunt atat de fericiti, de parca nimic rau nu ar exista pe lumea asta. Mai fericiti ca intr-un basm in care mereu sfarsitul dureaza 3 zile si 3 nopti. Ar trebui sa ma intorc inapoi in apartament si sa ma uit la un film. Of.. suna telefonul, unde dumnezeu esti?? Imi aplec capul spre buzunar cand deodata sunt lovita. Cineva se izbeste de mine.

- Ce e cu tine? Nu vezi pe unde mergi?

Incep sa urlu la el. Ridic capul si el se uita la mine si rade.

- Imi cer scuze, ma grabeam si nu am vazut ca e cineva aici. Te rog scuza-ma, dar daca vrei, ca sa ma revansez te invit la o cafea.

Ma uit la el, era dragut. Avea ochi micuti si negrii si niste buze pline. Era bine imbracat si transmitea un aer de bucurie, insa nu vroiam acum sa imi fac noi prieteni.

- Nu, e ok.. nu face nimic.

- Te rog,insist.

- Nu, chiar nu e nevoie. Mersi oricum.

Imi pun geanta pe umar si plec inainte lasandu-l sa se uite la mine. Stiu ca nu a fost politicos, dar chiar nu vreau nimic acum si nici chef n-am. Imi bag castile in urechi si merg mai departe. M-a sunat cea mai buna prietena, probabil se intreaba unde sunt. Dar chiar nu vreau sa ii raspund. Ma opresc. Pun geanta pe jos si incep sa ma invart in mijlocul pietii. De ce? Pentru ca asa imi veni sa fac. Vreau sa ma opresc, dar nu stiu cum.

- Mai incet ca ai sa ametesti tare si iar ti se face rau.

Ma atinge cineva si ma sperii, dar cand imi revin din ameteala il vad pe el. Baiatul cu ochii albastrii din tren. E Laur. Nu pot sa cred. Ce cauta aici? M-a urmarit? Aici sta? Si daca sta aici de ce nu mai era in tren, cum a venit pana aici?

- Esti ok?

- Ce cauti aici?

De ce am zis asta? Si ce ton am avut, sigur s-a speriat. Ce am in cap??

- Scuze, ii zic, hey, da sunt ok, mersi.

Imi este frica sa ma uit la reactia lui. Dar cand ma uit vad ca el inca zambeste la fel, ba chiar mai amuzat.

- Lasa-ma sa te ajut.

Se apleaca si imi ia geanta, ma prinde de brat si incepem sa mergem.

- Unde stai? Unde te duc?

- Aaaa, pai,.. stau...mai incolo.

- Vad ca nu te descurci fara mine .

Ma uit la el si nu mai zambea. Era serios, parca ar fi fost nervos ca eu am inceput sa ma invart.

- Poftim?

- Esti atat de copil. Ce incercai sa faci? Sa te ranesti?

- Nu incercam sa fac nimic. Am facut ce am simtit. Si in plus cine esti tu ca sa te iei de mine?

M-am tras din bratul lui, dar am regretat asta in urmatoarea secunda cand am observat ca inca sunt ametita si n-am echilibru. El m-a prins, s-a uitat la mine lung si am continuat sa mergem. Nu am vorbit deloc tot drumul, iar cand am ajuns la mine a intrat fara sa fie invitat. Mi-a zis sa ma imbrac in pijama, iar mie mi s-a parut cam deplasat, dar am facut asta. Cand m-am intors in camera el imi facuse patul si statea pe un scaun. M-am intins pe pat fara frica si m-am uitat la el. A luat scaunul si l-a asezat langa pat. A inceput sa se joace in parul meu, iar eu am adormit ca un prunc.

Dimineata cand m-am trezit nu mai era. Nu ca as fi fost tare mirata de asta. Oricum acum stiam ca este in acest oras. Cand m-am ridicat am zarit ceva pe masa. Cana mea cu pinguini era plina cu cafea si langa ea un biletel.

"Data viitoare incearca sa nu mai amestesti asa tare.

Mananca ciocolata, o sa te ajute.

                 P.S. diseara ne vedem in acelasi loc.

                                                 Laur,"

                                   

Zborul Albastru (prima parte)- Si am plecat..+ Introducere

  Draga cititorule, e noapte. Normal ca e noapte, adica pentru toti cei care ma cunosc e ceva normal ca eu sa scriu noaptea. De ce noaptea? Ei bine imi place mai mult decat ziua. Am si argumente, de asemenea. Noaptea poti vedea lumea altfel, multe lumini pe strada si putini oameni. Putini oameni care se uita la tine atat de insistent incat sa te enerveze. Luna care e stapana peste cer si miile de stele. Imi place pentru ca pot merge pe strada, pot sa ma intind in mijlocul drumului si sa plec abia atunci cand ma claxoneaza o masina ratacita. Dar ce vreau eu sa scriu aici nu e despre noapte sau zi, nu voi scrie despre lucrurile pe care le fac eu noaptea, voi scrie doar mici randuri din viata.

   Stii cum e sa suferi? Ei bine eu stiu, stiu cum e sa iti fie franta inima de mii de ori. Dar ce faci cand te saturi de asta? Ce faci cand nu mai poti?

Iubesti niste ochi verzi, apoi niste ochi caprui, apoi iar verzi sau doar niste ochi albastri. Dar e mai crud cand fiecare pereche de ochi te face sa suferi, te face sa iti doresti sa nu mai traiesti, te distrug psihic....

E luni. Astazi a fost ciudat. Aseara m-am despartit de el. Un alt el pe lista mea de "ei". Relatii lungi fara noima. Am plans si am plans si am plans. Am plans indeajuns de mult incat dimineata sa ma dau cu o tona de fond de ten ca sa pot iesi afara. Am fost rea, in ultimul moment chiar am fost rea si i-am zis tot ce aveam sa ii zic. Ca deobicei ranesc si sunt ranita. Ce e diferit la aceasta despartire? Pai m-a facut sa ma gandesc si sa realizez ca eu nu mai pot trai asa. Tot ce am nevoie este sa ma aud iar razand. De azi nu mai iubesc, de azi nu mai sufar si nici nu o sa imi mai pese. E ora 3 jumate, iar eu sunt sigura ce am de facut de acum. Cateva haine punse intr-un ghiozdan, cateva poze si bijuteriile. Toti banii pusi in portofel si biletul cu loc din tren. Las in spate o casa plina de amintiri, un oras plin de iubiri si un loc plin de rani. Nu stiu unde merg. Nu am ales o destinatie, dar cu siguranta ma voi decide. Orasul Nicaieri ma asteapta, voi calca pe urmele tale Peter Pan!

 In tren nu e aglomerat, doar cateva persoane asezate ca intr-un zig zag. Ma duc la locul meu, imi scot o carte si citesc. Trenul merge atat de lent. Mai mult de 4 pagini nu am putut citi pentru ca deja imi era rau. Am inchis cartea si am scos castile. Poate daca ascult muzica imi va fi mai bine. In telefon nu am decat muzica trista. Super!..chiar nu vroiam asta. Scot si castile si deja ma simt plictisita. In momentul ala cineva ma striga.

- Hey, vrei si tu?

 Ridic capul si observ ca in fata mea mai este cineva pe scaunul cu numarul 3. Un baiat cu ochii mari si albastri de parca oceanul acolo ar fi, cu buzele subtiri afisate intr-un zambet de copil mic si cu parul ravasit in toata directiile. E imbracat cu un pulover si o geaca de piele, prea imbracat daca iei in considerare ca era sfarsitul primaverii.

Ma uit nedumerita la el si nu inteleg ce vrea. Apoi observ ciocolata din mana lui intinsa spre mine.

- Aaa, nu multumesc..

- Hai ia! o sa iti treaca raul, esti cam palida.

Ma uit din nou la el. Avea o voce asa de calda.. Nu, am zis ca nu ma mai indragostesc si mai ales de un baiat din tren. Nu. Imi revin si ma uit din nou la el.

- Sunt ok.

Dau sa ma intorc cand se apropie de mine si intinde cealalta mana.

- Sunt Laur. Tu cum te numesti?

- Raya..

S-a uitat la mine si a zambit. Am inceput sa vorbim despre multe lucruri. Am ajuns sa vorbesc doar eu la un moment dat, cum fac deobicei, vorbesc atat de mult incat persoana de langa mine nu mai are ce sa zica. Era ciudat, nu il deranja asta deloc, parea chiar usurat ca nu trebuie sa mai zica ceva ci doar sa ma asculte. Cu el drumul a fost mai usor; aveam o singura problema - unde aveam sa cobor si ce ii voi zice daca ma intreba unde merg? A fost usor. Nu m-a intrebat unde merg si nici nimic din trecutul meu. Puteam sa fiu o criminala sau sa fug de politie ca pe el nu l-ar fi interesat. Ii placea sa ma auda vorbind. Si imi zicea mereu numai lucruri dragute.

Deja e noapte. Dupa ce am jucat carti si am ras se uita la mine si imi zice:

- Sper ca a fost drumul mai usor cu mine aici.

Zambesc si dau din cap ca da, il aprob. Ma ridic si ii zic ca ma duc pana la baie. In baie ma uit in oglinda si incep a vorbi cu mine. E chiar dragut. Incep sa ma gandesc din ce in ce mai mult la el. Stau de vreo 10 minute in baie si ma gandesc.. poate ar trebui sa ies, cine stie ce mai crede.. M-am hotarat. Am sa intru in compartiment si am sa ii cer numarul de telefon. Dar cand ajung, el nu mai este. Bagajele lui nu mai sunt, iar scaunul cu numarul 3 este gol. Nu am sa il mai revad niciodata...