cum vad eu lumea? vad lumea ca un anonim . Ca un anonim dintr-un colt careia ii se permite sa analizeze orice. Intr-o zi pot sa vad lumea foarte luminata. Sa o vad cu un inceput si fara nici un sfarsit. Toata lumea sa fie zambitoare si fericita. Sa vad fiecare frunza cum danseaza in ritmul razelor de soare. Sa vad cum fiecare nor joaca mima si pisica din fata blocului pare a fi tot mai grasa in fiecare zi. In alta zi pot sa vad numai gri. Cerul sa fie plin de plumb si oamenii sa nu aiba fete. Sa fie niste manechine umblatoare . Orasul sa fie un mecanism ce functioneaza pe baza de cheita si blocurile dreptunghiulare sa ascunda multa vinovatie. Se poate ca intr-o zi sa ploua . Sa ploua si sa vad doar claritatea apei. Sa sar din balta in balta pentru a vedea acele mici sclipiri pe hainele mele. Lumea sa stea si eu sa fiu singura care se misca . Animalele sa imi vorbeasca si orasul sa fie plin de iepurasi mari si pufosi. Imi e teama sa iti zic dar uneori vad lumea neagra. Neagra si punct. Si atunci cel mai greu e sa gasesti acel punct. Ideea e nu e cum vad eu lumea. Ideea e cum vedem noi lumea. Adica tu ca persoana si prietenii sau familia. Pot sa iti zic doar atat. Ca si in ziua aia neagra poti juca fotbal cu acel punct daca ai cu cine. Asa ca hotaraste tu cum vad eu lumea. 

Trecut. Prezent. Viitor.

         Eu nu vreau sa traiesc in Trecut. Eu nu vreau sa traiesc in amintiri ce s-au dus demult. Fie ca sunt frumoase fie ca sunt urate , eu nu vreau sa traiesc in Trecut. Eu nu vreau sa traiesc in amintirea aia in care mi-a zambit si cerul s-a umplut de stele instant. Nu vreau sa traiesc in lacrima aceea care mi-a inundat sufletul si l-a acaparat mai tare ca intunericul celei mai lungi nopti.Nu trebuie sa traiesc in clipe deja traite . Acelor clipe le-a trecut vremea. Acele clipe trebuie sa ramana pe rafturile inimii mele exact ca niste carti intr-o bilbioteca. Din cand in cand sa mai iau cate una si sa o rasfoiesc. Sa o rasfoiesc nu sa o traiesc iar. Eu nu trebuie sa traiesc in Trecut.
          Eu nu vreau sa traiesc in Viitor. Eu nu vreau sa traiesc in momente imaginate care nu pot stii daca se vor intampla sau nu. Nu vreau sa fiu prinsa in vise proiectate de mintea mea insetata. Nu vreau sa traiesc in visul ala cand o sa fiu cea mai fericita femeie de pe pamant. La fel cum nu vreau sa traiesc in visul ala in care voi fi cea mai singura floare dintre flori. Nu vreau sa imi fac asteptari si sa fiu dezamagita. Nu vreau sa ma hranesc cu iluzii si sa ma droghez cu vise. Nu vreau sa sper la ceva mai bun sau mai rau. Sa imi fac sufletul amar mai ceva ca iodul. Eu nu vreau sa traiesc in Viitor.
           Eu vreau sa traiesc in Prezent. Eu vreau sa traiesc azi. Eu vreau  sa rad azi sau sa plang azi. Sa savurez cafeaua azi sau sa pornesc o aventura tot azi. Vreau sa port rochita aia azi. Vreau sa privesc stelele, sa simt vantul, sa vorbesc cu cerul, sa ma imbratiseze pamantul, sa ma mangaie florile si sa ma iubeasca ploaia. Toate astea azi. Vreau sa traiesc in Prezent, in acest Prezent care se intampla in secunda asta. Daca imi vine sa urlu sa o fac. Daca vreau sa ma urc in tren sa plec , sa fac asta. Daca vreau sa iubesc sa o fac, daca vreau sa fiu o explozie de sentimente sa fiu. Eu trebuie sa traiesc in Prezent, in ziua de azi,in secunda asta. Eu vreau sa ma iubesc asa cum sunt, sa imi imbratisez nebunia si sa simt ca traiesc acum. Eu vreau sa traiesc in Prezent.
                      Nu ieri, nu maine, ci azi!

om de hartie

            Foaia asta alba imi da niste dureri de cap asa de mari. Ma doare capul si nu pot sa inteleg de ce foaia e alba cand eu am asa de multe de zis. In capul meu ideile zboara ca niste avioane de hartie fara o destinatie anume. Nu inteleg de ce pur si simplu nu pot sa creez un aeroport de creioane unde sa aterizeze si avioanele mele. Poate nu sunt buna la a creea lucruri, sau poate nu stiu sa fiu un arhitect. Oricum aparent avioanele mele zboara fara o destinatie anume. Si zboara in mintea mea in haosul care este la ordinea zile. Nu zboara pe cer printre stele. Nu zboara acolo unde luna lumineaza calea. Nu zboara langa aeroportul unde o masina ratacita mai trage din cand in cand in noapte.Unde oamenii vin  doar ca sa se uite la stele si la avioanele ce trec aievea pe cer. Nu! Ele zboara in gandul meu. Ele zboara aici unde e mereu un razboi. Chiar imi pare rau pentru avioanele mele.
        In incercarea mea de a salva avioanele din haos am creat niste barcute . De mica aveam tendinta sa ma joc cu foile si sa fac diferite lucruri din ele. Asa ca mi-am pus iar talentul la treaba si am creat niste barcute mici, mici. Niste barcute mici de hartie incarcate cu asa multe sentimente ce trebuie aratate. Dar din nou am gresit. Caci barcutele mele au nevoie de apa si le-am indesat in oceanele mele. Si oceanele mele sunt rele. Sunt pline de pesti rapitori si stanci ascutite. Aici cand ploua e urat. Si ploua cu stropi sarati si fierbinti. Aici stropii sunt acizi.Aici nu exista porturi. Aici nu gasesti pescarusi si oameni care stau si admira vaporasele. Aici nu se opreste nimeni sa faca o poza ca sa imortalizeze un moment frumos .Aici e doar furtuna, pentru ca apele din cer sa se intalneasca cu cele din pamant exact ca in Apocalipsa. Concluzia? Barcutele mele nu ajung niciodata la destinatie.
       In cele din urma am decis sa nu mai stric foaia si sa o las asa goala. Am plasat-o in singurul loc de unde stiam ca nu o sa o mai scot vreodata. Am pus foaia goala acolo si m-am decis ca in timp sa scriu in ea. Sa scriu sau poate sa desenez. Dar am gresit din nou. Nu e o surpriza ca am gresit iar. Am gresit caci am mazgalit-o cu asa multe prostii. Am uitat ce era important si am lasat sa fie patata cu cerneala si mina de creion. Am vrut sa fac o capodopera si sa fac acea foaie cel mai mare si frumos tablou din viata cuiva dar am gresit si am facut foaia sa arate ca spatele unui caiet din liceu. Deci nu vine nimeni sa imi citeasca foaia pentru ca nu e nici o atractie pentru public..
         In final nu raman decat niste foi si mina de creion consumata...
                                                                 

R.

Alerg. Alerg prin oras. Alerg sa ma regasesc pe mine .
Urlu! Imi strig numele pentru ca aparent am disparut cu totul. Vreau sa ma intorc acasa. Vreau sa ma intorc in carcasa asta care am incercat atat timp sa o intretin. M-am uitat printre paginile unei carti cu vrajitori pe care am rasfoit-o de atatea ori. Sunt amintirea a ceea ce am fost. Imi vreau suflarea inapoi. Vreau sa imi deschid ochii din nou. Nu ma mai deranjeaza crapaturile din ochi. Am invatat sa traiesc cu ele. Am invatat ca uneori acele fisuri sunt cele ce ma fac sa plang. Vreau sa plang dar pare ca lacul din ochii mei a secat. S-a decolorat. Pana si albastrul cel intunecat din adancuri a devenit albicios. Eu sunt una din acele persoana care nu are nevoie de alb. Careia nu albul ii face viata frumoasa. Singurul alb pe care il accept in viata mea este cel al zapezii. Plapuma aceea alba si rece. Formata din fulgi perfecti simetrici care s-au asezat perfect exact ca un puzzle.Vreau sa imi rescriu iar viata dar nu mai pot. Am facut lucrul asta de asa de multe ori ca nu mai am ideei. Nu mai am idee ce personaj sa fiu. Singurul personaj nefolosit sunt eu. Personajul Raya din poveste. Dar nu ma gasesc ca sa intru in personaj. Nu ma gasesc ca sa  imi joc rolul. Am inceput sa imi spun mie rugaciuni.O dau intr-o extrema in alta in speranta ca la mijloc o sa fie bine. Ma simt ca o poveste citita in palma de o excroaca la coltul blocului. O poveste care nu o sa se intample niciodata indiferent de circumstante. Ma caut prin cartea de telefon. Ma caut in Pagini Aurii caci cand eram mica mi s-a spus ca acolo e toata lumea. Dar  la litera R aparent nu se gaseste nimic. Caci nu gasesc aceasta litera in carte de parca cineva a rupt intentionat foile. Ma caut in ganduri si in vise. Caci aveam asa de multe incat am sperat ca poate m-am ratacit in ele. Dar gandurile mele au prins aripi si au zburat departe iar visele sunt acum doar niste baloane de sapun care la prima adiere de vant se sparg. Am innebunit si am inceput sa ma caut prin case si prin blocuri. Prin orase unde am fost sau mi-ar fi placut sa merg. E in zadar ... nu ma gasesc. In zadar ma zbat aici caci nu reusesc sa ma gasesc. Intr-un final am decis sa ma caut in cel mai ferit loc de pe pamantul asta. Si am ramas socata caci in cel mai intunecat si ascuns colt m-am gasit. M-am gasit unde ma asteptam cel mai putin. Daca cautam de la inceput ma scuteam de atata efort. As spune ca m-am gasit dar nu e chiar asa. Am gasit o varianta a mea. O varianta mica si slaba, aproape transparenta. Am gasit o eu fricoasa si singura. Am gasit o eu plina de lacrimi . O eu cu pielea alba si rece, inghetata.O eu cu o privire pierduta si rea. O eu care imi tot repeta sa o las in pace. O eu in cea mai rea varianta a mea. Si atunci m-am intrebat pentru ce tot acest efort? Pentru ce m-am cautat atat daca asta e ceea ce cautam?
Raspunsul? Ei bine a trebuit  sa ma caut pentru ca am nevoie de mine. Pentru ca doar fiind intreaga o sa pot sa ma simt bine. Pentru ca chiar daca acea parte a mea nu ma multumeste si imi provoaca dezgust , tot face parte din mine.
Abia acum am inteles de ce  ascunzatoarea mea a fost sufletul. 

Va las..

Va las. Va las caci nu mai am timp sa va ascult parerile. Nu mai am timp sa imi pese de ceea ce vreti voi. Va las caci ma asteapta fotoliul meu de lângă foc. Nu stiu daca v-am spus dar e un fotoliu tare comod. Am așezat o pătură vișinie pe el. E pufoasa exact ca norisori aia de ii vezi pe cer intr-o zi de primăvară.  Cand imi e frig ma invelesc  cu ea.  Sau uneori o fac doar pentru ca e pufoasa.  Seara aprind focul din semineul  asta batut de timp. Flăcările se joacă si uneori imi povestesc povestea mea. Povestea pe care eu uneori o ascund caci vreau sa o uit. Căci dragii mei vreau sa va uit. Vreau sa uit ca ati vrut vreodata sa imi spuneti ceva sau ca ati facut asta. Vreau sa uit ca am permis sa aveti un cuvânt in viata mea. Va las caci lângă semineu e o masa din lemn grea unde se odihnește ceaiul meu negru pe care îl beau in fiecare zi. E negru ca sufletul unui dragon la nastere , asa ca mai pun si un strop de lapte care sa ii dea putina dragoste. Ceaiul asta imi încălzește inima atunci cand simt ca e prea rece. Voi aveti cuvinte care o răcesc tot mai tare. De aia va las. Va las sa aveti ce povesti.  Va las sa epuizati subiectul . Si ma rog sa dureze mult acest subiect caci imi e milă de persoana care imi va lua locul. Va las caci cățelul meu asteapta sa ii mai arunc cate un biscuite din cand in cand. E un cățel tare bun si tot ce vrea e iubirea aia adevarata care in opinia mea o poate da doar un copil naiv. Va las sa aruncati cuvinte in stanga si in dreapta. Va las sa faceti asta căci toate cuvintele de care am eu nevoie sunt aici in romanul pe care îl savurez in fiecare seara. Simt iubirea lor,plâng la suferinta lor ,rad la fericirea lor si ma doare la rănirea lor. Da! Va las sa ma judecati si sa așteptați să fac o prostie. Nu mai am puterea sa lupt cu morile din gurile voastre.  Nu mai am puterea dar nu e nici o problema. Vedeți voi aici sunt bine. Aici nu ma ating răutățile lumii. Mama am plecat.  Nu plânge.  Poate ma voi intoarce dar acum nu am timp caci bate cineva la usa si trebuie să deschid.