R.

Alerg. Alerg prin oras. Alerg sa ma regasesc pe mine .
Urlu! Imi strig numele pentru ca aparent am disparut cu totul. Vreau sa ma intorc acasa. Vreau sa ma intorc in carcasa asta care am incercat atat timp sa o intretin. M-am uitat printre paginile unei carti cu vrajitori pe care am rasfoit-o de atatea ori. Sunt amintirea a ceea ce am fost. Imi vreau suflarea inapoi. Vreau sa imi deschid ochii din nou. Nu ma mai deranjeaza crapaturile din ochi. Am invatat sa traiesc cu ele. Am invatat ca uneori acele fisuri sunt cele ce ma fac sa plang. Vreau sa plang dar pare ca lacul din ochii mei a secat. S-a decolorat. Pana si albastrul cel intunecat din adancuri a devenit albicios. Eu sunt una din acele persoana care nu are nevoie de alb. Careia nu albul ii face viata frumoasa. Singurul alb pe care il accept in viata mea este cel al zapezii. Plapuma aceea alba si rece. Formata din fulgi perfecti simetrici care s-au asezat perfect exact ca un puzzle.Vreau sa imi rescriu iar viata dar nu mai pot. Am facut lucrul asta de asa de multe ori ca nu mai am ideei. Nu mai am idee ce personaj sa fiu. Singurul personaj nefolosit sunt eu. Personajul Raya din poveste. Dar nu ma gasesc ca sa intru in personaj. Nu ma gasesc ca sa  imi joc rolul. Am inceput sa imi spun mie rugaciuni.O dau intr-o extrema in alta in speranta ca la mijloc o sa fie bine. Ma simt ca o poveste citita in palma de o excroaca la coltul blocului. O poveste care nu o sa se intample niciodata indiferent de circumstante. Ma caut prin cartea de telefon. Ma caut in Pagini Aurii caci cand eram mica mi s-a spus ca acolo e toata lumea. Dar  la litera R aparent nu se gaseste nimic. Caci nu gasesc aceasta litera in carte de parca cineva a rupt intentionat foile. Ma caut in ganduri si in vise. Caci aveam asa de multe incat am sperat ca poate m-am ratacit in ele. Dar gandurile mele au prins aripi si au zburat departe iar visele sunt acum doar niste baloane de sapun care la prima adiere de vant se sparg. Am innebunit si am inceput sa ma caut prin case si prin blocuri. Prin orase unde am fost sau mi-ar fi placut sa merg. E in zadar ... nu ma gasesc. In zadar ma zbat aici caci nu reusesc sa ma gasesc. Intr-un final am decis sa ma caut in cel mai ferit loc de pe pamantul asta. Si am ramas socata caci in cel mai intunecat si ascuns colt m-am gasit. M-am gasit unde ma asteptam cel mai putin. Daca cautam de la inceput ma scuteam de atata efort. As spune ca m-am gasit dar nu e chiar asa. Am gasit o varianta a mea. O varianta mica si slaba, aproape transparenta. Am gasit o eu fricoasa si singura. Am gasit o eu plina de lacrimi . O eu cu pielea alba si rece, inghetata.O eu cu o privire pierduta si rea. O eu care imi tot repeta sa o las in pace. O eu in cea mai rea varianta a mea. Si atunci m-am intrebat pentru ce tot acest efort? Pentru ce m-am cautat atat daca asta e ceea ce cautam?
Raspunsul? Ei bine a trebuit  sa ma caut pentru ca am nevoie de mine. Pentru ca doar fiind intreaga o sa pot sa ma simt bine. Pentru ca chiar daca acea parte a mea nu ma multumeste si imi provoaca dezgust , tot face parte din mine.
Abia acum am inteles de ce  ascunzatoarea mea a fost sufletul.