doua cufere.

   Am doua cufere pline de comori. Am doua cufere ce practic reprezinta viata mea. Cuferele mele sunt pline de amintiri. Cuferele mele sunt ceea ce am fost vreodata si ceea ce imi doresc sa fiu si in viitor. Nu sunt mari dar  nici mici. As spune ca sunt putin mai mari decat "normalul" impus de gandirea omeneasca, dar asta nu o vad ca pe o problema. Aici ascund eu cele mai mari secrete ale mele . Aici se afla tot ce si-ar fi dorit cineva sa stie. Ironic e ca aproape mereu le tin deschise si la vedere dar se pare ca nimeni nu tinde sa caute cu adevarat in ele . Am zeci de zile de vara ascunse acolo, am zeci de zile de iarna inghetate acolo. Am zeci de copaci infloriti si zeci de frunze cazute. Acolo am ascuns si primul zambet cat si ultimul, acolo am ascuns prima lacrima cat si ultima. Acolo e pur si simplu tot ce am iubit sau am urat vreodata. Doua cufere care sunt de nedespartit, care imi guverneaza viata in directia in care o vor ele. Daca cineva ar vrea sa stie ceva de mine , acolo ar trebui sa caute. Daca cineva ar vrea sa afle daca mint sau nu , acolo ar gasi raspunsul.Eu inca tin deschise aceste cufere sperand ca cineva vreodata va indrazni sa arunce o privire mai adanca si sa fure cate ceva.Chiar daca e mult de cautat uneori se merita. Nu doar ce e la suprafata e frumos. Se prea poate ca in adancul lor sa se gaseasca minuni. Uneori chiar imi doresc sa se intample asta, uneori nu.. oricum din cate se pare nu suntem intr-o poveste din "O mie si una de noptii "ca totul sa se afle la 2 cuvinte magice.

desen by Sergio Pavel - https://www.facebook.com/sergio.pavel.art/?fref=ts

absurd

Cand am sa mai cred in cuvinte atunci vor cadea toate stelele la sol. Cuvintele nu isi mai au rostul pentru mine. Cuvintele nu mai reprezinta o putere. De ce sa permit unor cuvinte sa ma ridice la cer sau sa ma tranteasca de pamant? Trebuie sa fiu nebuna sa le permit asemenea putere. Cuvintele inseala, mint, sunt mieroase si egoiste. Daca as fi crezut in cuvinte probabil m-as fi facut politician sa pot mintii pe toata lumea asa cum imi doreste inima. Cat de naivi pot fii oamenii? Pana unde duce aceasta naivitate? Unde e ascunsa vorba: "Fapte nu vorbe"?? E clar ca lumina zilei ca un cuvant mie nu imi provoaca nimic. Daca cineva crede ca ma poate cumpara cu cuvinte se inseala. Daca cineva crede ca , cateva cuvinte dulci ma coplesesc din nou se inseala. La fel cum ele nu ma fac sa ma simt bine asa nu ma fac sa ma simt nici rau. Nu mai permit amagirii de genu la infinit. Daca nu suntem in stare sa facem anumite lucuri atunci nu are rost sa le spunem. Putem concepe si creea lucruri marete. Putem sa fim mai presus de ceea ce spunem. Nu mai am de gand sa imi ingrop viata in cuvinte. Asa ca te rog daca vrei sa imi spui ceva gandeste-te inainte cum sa demonstrezi ceea ce spui

doar pleaca..

            Am tot refuzat sa scriu pana acum despre asta. Am vrut sa ma mint pe mine. M-am inchis si am ascuns adevarul. Da nu am vrut sa scriu , insa e singurul mod prin care eu ma pot elibera. Scrisul e singurul lucru care acum ma poate ajuta. Poate e perioada, poate sunt eu putin mai melancolica sau poate nu mai pot sa tin in suflet asta. Sunt mai bine, nu pot mintii si sa zic ca nu sunt mai bine.. Am avut perioade chiar cand credeam ca sunt bine de tot. Dar... inca plang cand ascult o melodie trista sau care are legatura cu trecutul meu. Inca suspin cand ajung in locuri care candva ma faceau sa rad. Inca tresar la numele care candva il rosteam cu atata placere. Nu sper nimic.. si nu vreau nimic.  Vreau ca toate aceste "inca" sa se termine. Cum a zis si ea baby steps. Da.. dar acesti pasi par din ce in ce mai mici, nu mai mari.
          Am inteles ca unele lucruri nu poti sa le stergi pur si simplu cu buretele daca au fost reale. Iar din partea mea a fost prea real . Pe acel perete am adunat atat de multe amintiri, atate cuvinte rostite , atate ganduri si asa de multe sentimente. E plin de culori si viata. Nu pot pur si simplu sa varuiesc totul in alb. Sunt bine, sau cel putin asa vreau sa cred, sa sper. Imi zic in fiecare zi ca se putea mai rau si ca exista lucruri mai rele de atat. Cum sa uit acele clipe? cum sa uit o perioada asa de mare din viata mea? cum sa imi uit asa zisul "viitor"?  Nu am sa mint zicand ca nu imi e greu. Nu am sa mint zicand ca dupa cateva luni eu am trecut peste. Nu! .. oricum nu ma mai gandesc la viitor.. am invatat ca se poate schimba la un sigur cuvant. Nu mai imi doresc lucruri si vise caci la ce e bun sa visez daca cineva vine si sparge toate aceste baloane? Imi doresc sa vina ziua cand o sa privesc in urma si o sa vad toate astea doar ca o etapa a vietii mele.
           Te sterg incet, incet din viata mea. Nu te mai vreau inapoi, Nu mai vreau sa te tin in brate. Nu mai vreau sa te sarut. Nu mai vreau sa dorm langa tine. Nu mai vreau sa te uiti la mine. Nu mai vreau sa te vad. Nu. Nu mai vreau nimic de la tine decat sa pleci cu tot cu trecut. Baga-l in bagaj si tine-l in dulap acolo la tine. Pune-i lacat si arunca cheia . Nu ma cauta . Nu intreba de mine. Uita ca am existat vreodata si ajuta-ma si pe mine sa uit ca tu ai existat vreodata. Cat rau crezi ca mai pot indura? Cat rau mai poti provoca? Am crezut ca ce simt eu e de ajuns pentru amndoi. Am crezut ca pot sa indur, ca sunt tare, ca sunt puternica si ca pot lupta pentru asta. Dar nu pot, si nu e de ajuns. Ai luat o decizie asa ca te rog respect-o. Te rog sa te tii de ea si sa nu regreti niciodata. Daca ne vom intalnii vreodata.. am sa trec pe langa tine si tu ai sa faci la fel. Nici sa nu te uiti la mine. Caci la urma urmei eu nu am existat pentru tine niciodata asa ca fa sa nu exist nici acum. Am zis mereu ca e vina mea, si m-am ranit singura zicand ca merit asta. Dar nu e asa. Nu e doar vina mea, si tu stii bine asta. Oricum tu stii mai bine.. si cum zicea Imre.. " te salvez de mine fiindca te iubesc.."