o alta postare

         In ultima perioada am inceput sa ma trezesc mai dimineata. Cand zic mai dimineata ma refer la 9 , 10 dimineata. Poate pentru unii este tarziu dar pentru cei ce ma cunosc stiu ca aceste ore sunt devreme pentru mine. Si cum spuneam , am inceput sa ma trezesc mai dimineata decat deobicei. Si se intampla pur si simplu. Fara alarme sau fara ca pisicile mele animate sa faca zgomot sau sa sparga ceva. Fara ca iubitul meu care pleaca mai dimineata de atat la munca sa ma trezeasca cu un sarut dulce si zgomotos pe frunte. Zgomotos caci el zice ca un sarut fara zgomot nu e sarut. Ce tip amuzant. Si ma trezesc. Deschid ochii si privesc in jurul meu putin orbita de soarele din camera. Mereu e soare mult in dormitor indiferent de ce draperii punem. Si camerea este cuprinsa de o lumina mare de cum rasare soarele. Si e cald . E cald in primul rand caci sunt sub plapuma, dar e cald si in camera de la soare. E o caldura care difera la fiecare anotimp. Acum e o caldura plapanda ca o imbratisare calduta de la o persoana putin mai calda decat pielea ta . 

        Cum deschid ochii pisicile mele ma inconjoara. Am 3 pisici. 3 pisici care imi fac viata mai frumoasa si mai plina. Un animal mereu te completeaza, imagineaza-ti  cand sunt 3. Oricum , cum ma trezesc vin langa mine in pat si imi dau din iubirea lor. Deci pe langa ca sunt iubita chiar cand dorm de catre iubitul meu , sarutul ala ce il ziceam mai sus, sunt si iubita cand ma trezesc de micutele mele prietene. Cum deschid ochii lumea capata o alta perspectiva.  Cand deschid ochii renunt la lumea viselor pentru a ma trezi la realitate. Pentru a face parte din o alta lume. Iar asta mi se pare atat de fascinant. Un timp stau asa in pat intinsa . Intre multimea de perne si sub plapuma aceea calduroasa. Ma uit la tavan, urmaresc razele de soare care acum nu mai imi par asa puternice pentru ca m-am obisnuit cu lumina. Ma uit la telefon si intru pe internet. Ce clasic. Acest lucru e ceva clasic in zilele noastre si ceva atat de natural de parca am face asta toti de sute de ani. 

        Nu o sa va povestesc care e rutina mea de dimineata , dar pot sa va zic ca se sfarseste in bucatarie cu o cana de cafea in mana. In bucuatarie e rece caci a fost geamul deschis. Acesta e locul unde se fumeaza asa ca trebuie aerisit cel mai mult. Aici e in partea cealalta a blocului asa ca  nu bate soarele in geam. Deci e mult mai racoare.Racoarea asta ma trezeste mai tare. Ca un roman clasic aprind un ochi la aragaz pentru a se incalzi putin in camera. Ma asez la masa , cu cafeaua in mana si arunc un ochi afara. Am un geam mare in fata, nu neaparat curat caci nu il spal zi de zi,dar prin el vad lumea. Ma uit sa vad cum e vremea, ma uit la copiii care merg la scoala sau se joaca in spatele blocului. Vad oameni care sunt grabiti sau batrani care merg incet . Vad multe. 

        Tin sa zic ca chiar daca acum sunt in bucatarie asta nu inseamna ca nu am si pisicile cu mine. Ma urmaresc oriunde merg. Ele imi ofera mie iubire , dar vor sa si primeasca. E un drum cu doua sensuri clar. Ma bucur ca le am caci asa imi mai reduc dorul . Dorul pe care il am cand ma trezesc si vad ca iubitul meu iar a plecat la munca. Noi oamenii suntem niste animatii foarte interesante pline de sentimente si de dorinte. Niste animatii care simt prea mult sau prea putin. Ce interesant! 

Oricum, idee era ca am inceput sa ma trezesc mai devreme ca deobicei...

E gol..

         E gol. Totul e gol in mintea mea. Ma uit la o foaie goala ce nu stiu cu ce sa o umplu. Lipsa mea de ideei ma face sa disper. E gol in mintea mea , e gol in capul meu. E dubios sa stau atatea minute atintita cu privirea undeva in gol. Ma simt de parca cineva a luat toate gandurile mele si le-a indesat intr-un sac fara fund iar apoi l-a legat. Odata cu legarea acelui sac eu am ramasa secuita si fara ideei. Sunt ca o papusa de lemn ce viseaza sa fie vie candva. E gol...
        Si stiu ca ma tot repet si zic ca e gol. Dar chiar este gol. La fel cum e in capul meu , asa este si afara. Privind prin geamul camerei mele nu observ decat absenta. Absenta oamenilor , absenta, masinilor, absenta lumii. E ireal ce se intampla si uneori neg ca e adevarat. E ireal ca dupa 2 luni de absenta sa ma intorc la propria mea cusca unde sa fiu obligata sa stau inchisa. Intr-un oras mic care pana acum nu il cunostea 70 la suta din populatia tarii. Si zic pana acum, pentru ca de o luna a devenit cel mai vorbit oras. Orasul problema ce trebuie inchis. Si o data cu orasul suntem si noi inchisi. Suflete mici sau mari care locuiesc in propria lor colivie . O colivie aurita sau neaurita. O colivie ce poate fi Raiul pentru unii si Iadul pentru altii. Suntem captivi in propriile noastre vieti. Insa doar pe jumatatea caci multe parti ale acestei vieti au fost inlaturate. Inlaturate de oamenii in uniforma si cu bastoane. Inlaturate de masini cu girofaruri si megafoane care striga pe strazile parasite. Ele nu stiu ca doar zidurile le mai asculta. In case oamenii isi fac planuri de evadare din aceast penitenciar numit oras. Unii cu frica altii fara. Unii pro, altii contra. Fraza : "Pentru binele vostru si a celor din jurul vostru!", bantuie in mintile tuturor. Ne duce cu gandul undeva in trecut cand s-a mai auzit aceasta fraza rostita cu tarie. Toti suntem inchisi in case. Toti suntem inchisi in camere. Toti suntem inchisi in proprile minti. Uneori imi imaginez ca sunt intr-o poveste medievala. Locuiesc in cetate iar cetatea trebuie inchisa, caci vin inamicii sa o atace. Si uneori chiar asa e, caci "inamicul " nostru ataca zilnic, si omoara zilnic. Si nu neg, faptul ca suntem inchisi in cetate ne face bine. Suntem toti constienti ca privarea noastra de libertate ne poate salva viata, insa devenim goi spiritual.
      Intre timp, in alta perspectiva ... natura renaste. Totul e verde si frumos. Florile infloresc, pasarile canta si lumea exeterioara caselor de ciment , prinde viata. Lipsa oamenilor in natura, o ajuta pe aceasta sa se vindece. Si e bine ca se vindeca, si e bine ca isi revine. Uneori este nevoie de situatii majore ca sa observam ca facem rau.
       Intr-o alta ordine de ideei, sufletele oamenilor inchisi in cetate abia asteapta sa imbratiseze pe cei dragi....

                                                         

acasa

Acasa nu e decât în brațele tale. Acasa e acolo unde iti simt răsuflarea calda in parul meu atunci cand ma iei in brate. Acasa e acolo unde parfumul tau inundă ori ce simt de al meu. Acasa e acolo unde căldură sufletului tau e asa de mare ca nu are cum sa imi fie frig nici in cele mai geroase ierni. Acasa e acolo unde vocea ta imi sopteste cele mai dulci cuvinte. Acasa e la pieptul tau unde inima ta bate ca o toba nebuna. Acasa esti tu. Esti tu pentru ca fara tine totul e incomplet. Esti tu ptr ca esti primul fulg de nea. Esti tu ptr ca tu esti căldura. Esti tu ptr ca esti ploaia aia calda de vară pe care o astepti in acele zile fierbinți. Doar tu. Cum poti sa descrii o iubire atunci cand ea iti inundă fiecare celula din corp? Cum poti sa o definești atunci cand ea urla prin toti porii tai? Cum poti sa o arăți cand te uimești tu zi de zi descoperind că e tot mai mare?

Simplu.. o numești acasa. O numești tu.