Un lucru Albastru- Capitolul 7- Mereu..

Iar acum.... acum stau. Imi e frica sa ma misc sau sa deschid ochii. Ii tin inchisi si simt cum Gabi isi retrage mainile de langa gatul meu. Imi simt respiratia cum o ia razna de la repede la foarte incet si tot asa. Nu vreau sa deschid ochii. Vreau sa mai simt inca acel sarut care se potriveste atat de bine. Acel sarut care trebuia sa se intample foarte des in trecut dar care a fost tinut legat . Faptul ca nu s-a intamplat in tot acest timp l-a facut sa fie si mai dorit. Si mai perfect. Intr-un final ma decid sa deschid ochii... Ii deschid si in fata mea e el.. E el cum nu l-am mai vazut niciodata pana acum. Ochii lui de ciocolata sunt in fata mea. Mai dulci si mai doritori decat o intreaga fabrica de ciocolata. Zambeste. Oara unde Dumnezeu a ascuns acel zambest pana acum? Un zambet ce imi guverneaza mintea . Se uita la mine, eu ma uit la el si nici unul nu spune nimic. Ce am putea spune? Exista vre un cuvant sa descrie ce tocmai s-a intamplat? si daca ar spune cineva un sarut i-as da in cap cu ceva caci nu la asta ma refer.
 - Si mie imi stralucesc ochii la fel?
A spart Gabi tacerea cu o intrebare foarte neasteptata.
 -La fel?
  -Da! la fel ca ai tai acum.
Dau privirea in jos automat rusinata de faptul ca se citea fericirea in micile mele comori. In acelasi timp am lasat si capul putin in jos si asta nu i-a placut. A pus mana imediat sub barbia mea si cu doua degete mi-a ridicat capul sus.
 -Draga mea, o printesa tine mereu capul ridicat! Credeam ca stii asta deja.
 -Pai stiam asta , doar ca eu nu sunt o printesa.
 -Hmm, zici tu? da poate ai dreptate. Esti mai mult decat o printesa . Esti Raya.
Si cu chestia asta pur si simplu m-am topit. Acest om are mereu cuvinte pregatite ce trebuiesc rostite. Privindu-l asa am observat ca acest om mereu a fost asa. Mereu a fost acelasi Gabi. Acel baiat care era fix opusul baiatului meu cu ochii albastri. Acelasi om care s-a izbit in mine din greseala in acel centru de oras sau in acel pub. Imi amintesc perfect prima data cand l-am vazut si cum eram. Imi amintesc perioada mea dinainte sa ma rascoleasca acei doi ochi albastri.
 -Esti foarte ganditoare..
 -Da.. imi cer scuze , m-am pierdut pentru un moment.
 -E ok. Pe mine nu ma deranjeaza. Esti la fel de frumoasa si cand te pierzi pentru un moment.
 -Tu chiar mereu trebuie sa imi faci complimente?
 -Draga mea, nu ai vazut nimic. Iti spun 2 % din ce gandesc. Daca ar fi dupa mine ai primi mult mai multe complimente si nu numai.
 -Ma lasi fara cuvinte si asta nu se intampla des!
 -Da! stiu. tu vorbesti mult.
A zis asta si a inceput sa rada. Dar nu ironic sau urat ci pur si simplu amuzat ca rostea un mare adevar. Eu chiar vorbesc mult.
 -Sa stii ca niciodata nu ma deranjat ca vorbesti mult. Imi place sa te ascult.
 -Asa zic toti la inceput. Pana observa ca daca ma lasi de capul meu nu mai scapa de vocea mea niciodata.
 -Atunci te rog sa nu ma scapi de vocea ta niciodata....
E atat de serios. A trecut de la rasul acel melodios la o seriozitate acuta. Mi-a zis aceste cuvinte foarte serios si oarecum indurerat.
Bzzz Bzzz
Bineinteles ca trebuia sa exista ceva ce sa strice momentul. Telefonul meu a vibrat. Am primit un mesaj. Nu il bag in seama . Nu vreau sa ma distraga de la opera de arta din fata mea.
Bzzz bzzz
Din nou!.. telefonul meu bazaie incontinuu si incepe sa ma enerveze maxim.
 -Poate ar trebuii sa raspunzi.
 -Nu vreau. Nu ma intereseaza. Nu e sfarsitul lumii daca eu nu dau atentie altor lucruri o seara.
 -Sa inteleg ca in aceasta seara esti a mea?
 - Vrei sa fiu a ta?
 -Sa zicem doar ca aceste ore nu vreau sa treaca niciodata.
 -Frumos spus.
Bzzz Bzzz
In momentul ala m-am enervat maxim si am luat telefonul. Era momentul perfect sa il pot saruta din nou pe Gabi iar telefonul meu se baga in seama ca un animal de protectie nervos. Il deschid si observ cateva mesaje. Unele de la Dya care ma tot intreaba disperata unde sunt si altele de la...Laur....
"Laur: Cum merge seara cu Gabi?
Laur: Esti asa de ocupata de nu raspunzi?
Laur: Sa stii ca te astept sa iti termin seara frumos ca deobicei. Asa cum era si inainte dupa intalnirile cu Gabi.
Laur: sa stii ca incepi sa ma enervezi.
Laur: Raya te sfatuiesc sa raspunzi. "
Mda.. Clasic Laur. Incep sa ma incrunt si Gabi observa asta imediat.
 -E totul in regula?
 -Da. Ma bantuie putin trecutul.
 -Trecutul zici? imi pare rau...
 -Hei.. nu ma refeream la tine.
 -Pai eu nu sunt tot din trecutul tau?
 -Tu esti acum in prezentul meu si asa vreau sa ramai.
Nu mi-a pasat daca se astepta sau nu dar am sarit in bratele lui si am inceput sa il sarut. Si l-am sarutat. Si ma sarutat. Caci buzele lui dulci nu au incetat niciodata sa tanjeasca dupa sarutari. Si ne adanceam tot mai mult unul in altul. Bratele lui erau ca un castel pentru mine. Nu stiu cum si de ce dar Gabi s-a oprit. S-a dat un pas in spate . S-a uitat la mine rugator si mi-a zis:
 -Imi pare rau Raya... dar nu pot... nu pot sa continui...

Shh

Am folosit atatea cuvinte frumoase. Am folosit cuvinte lungi si scurte. Cuvinte care exprima intr-un final tot ce imi doresc. M-am saturat de cuvinte. Vreau mai mult. Pentru fiecare cuvant rostit vreau o atingere. Vreau sa imi atingi fata cu miscari incete si gingase. Sa iti plimbi un deget pe buzele mele rosiatice, suav ca o ploaie de vara. Vreau sa cobori usor pe gatul meu si sa simti in mainile tale pulsul vietii mele. Sa bata ca o toba mare incat sa iti fie frica sa inchizi mana  ca nu cumva sa iei ultima rasuflare. Umerii mei sa fie drumul catre spate. Ca doua rauri care se intalnesc intr-o harta. Fiecare por al pielii atins sa fie exact cat o mie de cuvinte ce trebuiau rostite. Sa iti plimbi degetele pe spatele meu sperand sa descifrezi acea harta. Sa imi prinzi talia si sa ma tragi mai aproape de tine ca sa imi simti respiratia care se pare ca prinde glas tot mai tare. Vreau sa fi indecis. Sa nu stii daca sa iti urmaresti mainile in aceasta calatorie sau sa ma privesti in ochi. In tot acest timp pielea ta sa arda ca flacara brichetei lasate in bucatarie. Mainile tale sa sa-si continuie drumul de parca ar fi fost instruite. Sa coboare pe coapsele mele mari. Aici ele isi schimba stilul. Nu le mai ating usor si gingas ci strang cu putere. Cu o miscare repetata aratand dorinta si multa pasiune acumulata. Cu o singura miscare sa ma tragi spre tine si sa iti zdrobesti buzele de alea mele. Sa se contopeasca mulanduse perfect. 

Restul e istorie. Un mare secret ascuns printre literele si cuvintele din capul meu. Gaseste-l !

Ultimul..

In gandul meu ratacit, am gasit un alt gand ascuns. Si apoi in cel de-al doilea gand am gasit un al treilea si tot asa. Exact ca acele papusi rusesti numite matrioska. In fiecare papusa mai gasesti una noua. Ideea e ca aici este o mica diferenta. Gandurile mele sunt ca o gaura fara fund. Caci oricat as cauta sa gasesc cel din urma gand, nu reusesc. Si ma adancesc tot mai tare si mai tare. Si chestia asta imi ocupa mult din timp. Nu dorm, nu mananc, nu fac nimic. Stau doar si incerc sa gasesc cel din urma gand. Si cat caut acest gand rascolesc foarte multe foi pe care am uitat ca le am. Gasesc povesti pe care le-am ascuns cu grija si acum le dezgrop. Gasesc persoane care nu stiam ca mai exista acolo. As fi comparat toata aceasta situatie cu sacul lui Mos Craciun.. dar acolo gasesti doar lucruri pe care ti le doresti. Stau scufundata in petale ca intr-o carne putrezita. Inima mea e un conglomerat de petale verzi , albastre scurte. Traiesc mecanic. Bat din aripi mecanic. Sunt exact ca acele structuri invatate la facultate. Sunt de 3 feluri , iar miezul e usor. Inima e usoara. Sunt exact ca acel metal rece pe care oricat l-ai incalzi pana la urma tot se raceste. Nu e este o imagine prea placuta ochiului ceea ce se intampla in capul meu. Ar trebui sa fac un inventar. Ar trebui sa cumpar sertare de panza pentru fiecare si sa le ordonez alfabetic. Asa fiecare ar fii la locul lui si nu ar trebui sa imi fac griji ca vreodata un gand o sa iasa de la locul lui si sa ia inaintate celelorlalte ganduri. ...dar... Cum sa fac asta daca nu reusesc sa ajung la ultimul gand??