undeva.. prin Vama.

Auzi marea? Simti vantul?
Nisipul e rece. Normal ca e rece avand in vedere ca e noapte si soarele nu il mai incalzeste. E rece si totusi placut la atingere, mai ales dupa o zi foarte calduroasa. Picioarele mele se adancesc tot mai tare in nisipul rece. Au un joc doar al lor. Incet , incet se urmarsc unul pe altul. Pasesc catre marea agitata. Si zic agitata pentru ca are acele valuri care se arunca mereu spre tarm. Valurile danseaza valsul marii. Un vals dirijat de frumoasa si rotunda Luna.
Tresar la primul impact cu marea. E calda ca o zi de mai. Ea agitata isi arunca bratele spumoase peste picioarele mele , si apoi usor le trage inapoi catre ea . Lasa urme scurte ca acele imbratisari daruite de cineva drag. E un ritual care se tot repeta . In lumina lunii si sub plapuma marii, nisipul straluceste ca mici diamante purtate de scoici.
In departare se aud sunete de chitara. Undeva, pe plaja, langa un foc, un mic grup de oameni se bucura de plaja. Marea le asculta melodiile, iar vantul se leagana impreuna cu ei . Plaja e plina de palarii mari de paie care pe timpul zilei umbresc pe alocuri. Sub unele plarii se gasesc 2 indragostiti care isi soptesc cuvinte frumoase.  Aici un sarut dureaza cat noaptea iar iubirea  mai mult decat o vara. Nimeni nu e singur aici.
Uneori mai ridici capul si te uiti la cer. Deobicei este plin de stele. Si vezi cate una care se misca si crezi ca e stea cazatoare, dar cand te uiti mai atent observi ca defapt e doar un lampion lansat de persoane cu vise.
Aici e loc pentru fiecare..

memorie

in unele seri inca ma gandesc...
as putea spune ca uneori si ziua , sau cel putin asa cred eu. am impresia ca mai si visez.
mai am si unele filme de secunda in care am impresia ca vad.
oricum totul e cetos si nimic nu e sigur.
uneori mai cred ca simt si incerc sa imi amintesc cum e... alteori am impresia ca sunt impietrita in vechea eu.
oricum de unde sa stiu eu ce e corect sau nu.
inca mai sunt locuri si lucruri care imi amintesc, dar incerc sa le reduc numarul
am evitat.. chiar am evitat.
dar oare am evitat ce trebuia.?
"Compact" inca imi alina inima .
cand s-a trasnformat totul din usor in greu?
oricum ce rost are asteptarea cand nu ai ce sa astepti?
cum ziceam in unele seri inca ma gandesc.. dar apoi adorm si pana dimineata e totul uitat.

iubiri

    Nu sunt tare mare si nici tare mica. As putea spune ca sunt cam pe la mijloc asa. Insa niciodata nu esti prea mare sau prea mic ca sa poti iubii. Exista atatea tipuri de iubire. Sunt sigura ca am iubit si eu de cateva ori. Las la o parte iubirea fata de mama, sau alt membru al familiei. Sau al unui prieten. Aici vorbesc de iubirea aia fata de un baiat in cazul meu. Acea indragosteala , care uneori dispare alteori devine iubire.
      Prima data cand am iubit a fost in scoala generala. Prima iubire. Cum era si vorba aia " Prima iubirea nu se uita niciodata". Da prima mea iubirea a fost una de copil. Eram un copil si iubeam pur . Iubeam simplu fara sa complic. Era o iubire fumoasa caci nu stiam de minciuna, inselat, neincredere si alte lucruri de genu. Iubeam cum isi iubeste un copil primul ursulet care il tine pana cand trece de 40 de ani. Atunci a fost prima data cand am aflat ce e aia dezamagirea. Atunci am aflat ca o iubire te poate ranii. Vazusem asta la televizor, am citit in carti si am auzit .. dar niciodata nu am simtit pe pielea mea. Apoi a doua iubirea am avut-o pe la sfarsitul scolii generale cand am cautat ceva care sa ma completeze. Deja stiam ce imi place, deja stiam cum sunt lucurile intr-o relatie, sau cel putin credeam. Asa ca am iubit un baiat care era total diferit mie. Un baiat care am crezut ca ma completeaza. Voiam pe cineva care sa ma protejeze si sa ma iubeasca la randul lui. Dar aici am fost de 3 ori mai dezamagita fata de prima iubire. Aici am varsat multe lacrimi si am inchis zambete in colturi intunecate. Dupa multe incercari esuate am prins curajul sa ii pun capat. Si a durut la inceput. Si am crezut ca nu o sa mai pot iubii vreodata. Mereu mi-a placut cifra 3, asa ca am ajuns si la a 3a iubirea a mea. Asta s-a intamplat cand eram la liceu . A fost o iubire care m-a schimbat si mi-a schimbat si viata total. Surprinzator in bine. Acum iubeam mai pasional. iubeam mai tare si parca flacara din mine trebuia sa arda din ce in ce mai tare. Si surprinzator a durat, si a durat ceva timp. Era o iubire mai mare decat cele doua la un loc. Si uneori chiar credeam ca mi-am gasit jumatatea, si credeam ca viitorul e in inima mea. Pe cat de intensa a fost iubirea pe atat de mare a fost si durerea.Fiecare zambet a fost inlocuit cu o lacrima , fiecare clipa de fericire a fost inlocuita cu una trista. Incet , incet am inceput sa ma distrug pe dinauntru. Am fost urcat sus si izbita inapoi de pamant de prea multe ori. Am devenit irascibila, si rea si mereu in garda. Mereu pregatita sa nu imi pese ca sa nu fiu ranita. Mereu pregatita sa las totul ca sa nu plang iar. Si asa am inceput sa nu mai vreau sa iubesc.. Am inceput sa cred ca trage dupa ea numai distrugere. Si apoi m-am gandit cum voi fi eu fericita daca nu voi incerca? cum o sa iubesc din nou daca nu las pe nimeni in sufletul meu? cum rezolv eu aceasta problema?
    Eu sunt dispusa sa iubesc din nou.. dar tu.. tu esti dispus sa ma faci sa te iubesc?