3 a.m

            Noaptea ne găsește mai vulnerabili.  Când vine noapte devenim niște ființe slabe care se lasă prada gândurilor , amintirilor și inchipuirilor.  În fiecare noapte se aștern mii de ploi pe chipurile oamenilor sau mii de curcubee.  Fericit e cel prost. Cel care nu are gânduri care sa ii tulbure somnul. Trist e cel ce se vrea a fii deștept și gândește prea mult. Deșteptul e defapt cel prost. Noaptea deschide ceva în suflete . O ușă care nu poate fi inchisa decât de zorii dimineții.  Doar primele raze au cheie. Primele raze ale lunii sa o deschidă și primele raze ale soarelui sa o închidă. Un circuit vicios care se repeta aproape noapte de noapte. 

        Noaptea se vrea a fii amanta tuturor. E nesatula și vrea sa știe cât mai multe secrete. Vrea sa știe cele mai ascunse gânduri și cele mai tulburi vise. Și nu doar ca vrea ci și obține. Căci nimeni nu știe a descuiat și a încuia mintea cuiva asa cum o face noaptea. Și îți dă impresia ca te ajuta și ca îți descalceste gândurile,  dar defapt e invers când din gând în gând fără sa vrei te adâncește mai tare în abisele mintii ,in gânduri pe care nici nu știai ca le ai. Am impresia ca suntem setați de la naștere sa ne punem întrebări idioate și sa ne adâncim în lacuri întunecate parca scrise într-un roman horror de un autor străin.

        Noaptea fiecare isi citeste cateva capitole din viata lui. Citeste capitole care s-au derulat pana acum si isi imagineaza capitole ce vor urma. Fiecare e un personaj principal in viata lui.  Avem impresia ca daca ne revizuim amintirile in cap ar avea un alt sfarsit. Credem ca avem puterea asta uneori. 

         În momentele astea mi-as dorii sa fiu un personaj secundar care doarme la ora asta în loc sa aibă prea multe fraze în cap. 

Ucraina plange..

Plang.. si plang cu lacrimi amare. Suna asa de dramatic si de siropos dar asta e adevarul. Plang in primul rand pentru ca ma doare si in al doilea rand pentru ca nu stiu ce pot sa fac. Ma simt neputincioasa in cele ce se intampla. O bucata de paine, o patura, o gura de apa... atat pot face. Atat facem noi...

Indata am 28 de ani. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca se va putea intampla asa ceva, sau ca ti se va intampla tie asa ceva. Sunt uluita, sunt ingrozita, sunt pietrificata si sunt trista, foarte trista. De mic copil am fost fascinata de Razboi. Cuvantul asta rece care aduce doar nenorociri . Dar chiar si asa mereu ma fascinat. Am citit despre el, am vazut filme, documentare, as putea spune ca la un moment dat eram obsedata sa stiu mai mult si mai mult. Nu am putut intelege niciodata cum s-a putut intampla asa ceva in lumea asta, cum au pornit, de ce, pentru ce si de ce a fost atata sange varsat. Nu am putut intelege niciodata cum oamenii au putut supravietuii, sau ce au simtit in sufletele lor in momentele acelea. Si nu mi-am putut imagina vreoadata ca am putea traii asemenea evenimente in viata pe care o am. In anul 2022.. in anul tehnologiei si avansarii etc.

 Sunt romanca, si sunt mandra ca sunt romanca. Mereu oriunde am fost peste hotare am recunoscut cu mandrie nationalitatea mea, chiar daca uneori poate nu ar fi trebuit. Locuiesc in Romania, o tara mica cu pretentii mari. Locuiesc intr-un colt al Romaniei sau cum ar spune cei de aici, "acolo unde se agata harta in cui". Nu departe de noi, la doar cativa km este alta tara.... o alta tara care sper sa fie si in viitor. O tara unde acum, in prezent se intampla tot ce am citit eu prin carti, tot ce am vazut eu prin filme si tot ce am auzit de la bunici..O tara unde betoanele reci cladite au inceput sa cada. Un loc unde cerul se face rosu si plin de fum greu si inecacios. Un loc unde au intrat metale grele  care distrug tot  in calea lor. O tara unde suna sirena in mare parte a timpului si ai impresia ca esti intr-un film horror. Acolo... acolo a inceput Razboiul. Bombardamente, arme, avioane, tancuri, soldati, oameni care fug si sange.... de ce?  intrebarea asta nu a primit un raspuns concret niciodata. 

E razboi. E chiar razboi. Fug femeile cu copiii, barbatii se inroleaza, cad zidurile locuintelor, se ascund oamenii prin buncare , se sacrifica soldatii tineri, si mor cetateni... sute de oameni vin la granita pe jos si incerca sa isi salveze pielea, sau pielea copilor sau a parintilor sau poate chiar a animalului pe care il au de atatia ani...  Iar noi... noi cei de aici suntem oribilati si socati. Nu pot sa ma plang, am doar respect pentru oamenii din orasul meu, din tara mea caci fiecare incearca sa ajute cum poate. Merg la vama si ofera apa, mancare, cazare....atat pot face.. Merg la vama cu masina plina de alimente si cu gandurile pline de frica caci noi am putea sa fim urmatori. Multi nu o sa recunoasca asta dar asa gandesc. Si ii vezi pe oamenii care si-au lasat viata in spate si au plecat cu o valiza ca sa isi salveze viata. Si li se citeste teroarea pe chip, iar inimile se fac mici, mici, mai mici decat un purice. Vezi copii care se tin de mamele lor neintelegand unde merg si de ce tatal a ramas in urma. Copii care nu au gresit cu nimic si care vin acum intr-o tara unde nu inteleg nimic, unde nimic nu le este cunoscut. Acesti oamenii se gandesc unde se vor intoarce, daca se vor intoarce. Ce o sa gaseasca in urma, sau si mai trist pe cine vor trebuii sa inmormanteze. E ingrozitor totul. Iar eu pot doar sa imi imaginez cata greutate au ei in inima lor acum. Probabil vor sa tipe, probabil vor sa izbeasca, vor sa planga si vor sa  opreasca tot. E Razboi in Ucraina..E Razboi in Ucraina!!!

Eu cred ca a venit Apocalipsa. Nu sunt cea mai credincioasa dar cred cu tarie ca a venit Apocalipsa. A inceput deja de cativa ani. Prin alta forma decat cea descrisa insa a venit. Pamntul nu mai vrea udat cu apa, pamantul cere sa fie udat cu sange si lacrimi. Pamantul cere cadavre . 

Opriti plansetele, opriti durerea, opriti varsare de sange, opriti Razboiul!

#saveUcraina!!! 

o alta postare

         In ultima perioada am inceput sa ma trezesc mai dimineata. Cand zic mai dimineata ma refer la 9 , 10 dimineata. Poate pentru unii este tarziu dar pentru cei ce ma cunosc stiu ca aceste ore sunt devreme pentru mine. Si cum spuneam , am inceput sa ma trezesc mai dimineata decat deobicei. Si se intampla pur si simplu. Fara alarme sau fara ca pisicile mele animate sa faca zgomot sau sa sparga ceva. Fara ca iubitul meu care pleaca mai dimineata de atat la munca sa ma trezeasca cu un sarut dulce si zgomotos pe frunte. Zgomotos caci el zice ca un sarut fara zgomot nu e sarut. Ce tip amuzant. Si ma trezesc. Deschid ochii si privesc in jurul meu putin orbita de soarele din camera. Mereu e soare mult in dormitor indiferent de ce draperii punem. Si camerea este cuprinsa de o lumina mare de cum rasare soarele. Si e cald . E cald in primul rand caci sunt sub plapuma, dar e cald si in camera de la soare. E o caldura care difera la fiecare anotimp. Acum e o caldura plapanda ca o imbratisare calduta de la o persoana putin mai calda decat pielea ta . 

        Cum deschid ochii pisicile mele ma inconjoara. Am 3 pisici. 3 pisici care imi fac viata mai frumoasa si mai plina. Un animal mereu te completeaza, imagineaza-ti  cand sunt 3. Oricum , cum ma trezesc vin langa mine in pat si imi dau din iubirea lor. Deci pe langa ca sunt iubita chiar cand dorm de catre iubitul meu , sarutul ala ce il ziceam mai sus, sunt si iubita cand ma trezesc de micutele mele prietene. Cum deschid ochii lumea capata o alta perspectiva.  Cand deschid ochii renunt la lumea viselor pentru a ma trezi la realitate. Pentru a face parte din o alta lume. Iar asta mi se pare atat de fascinant. Un timp stau asa in pat intinsa . Intre multimea de perne si sub plapuma aceea calduroasa. Ma uit la tavan, urmaresc razele de soare care acum nu mai imi par asa puternice pentru ca m-am obisnuit cu lumina. Ma uit la telefon si intru pe internet. Ce clasic. Acest lucru e ceva clasic in zilele noastre si ceva atat de natural de parca am face asta toti de sute de ani. 

        Nu o sa va povestesc care e rutina mea de dimineata , dar pot sa va zic ca se sfarseste in bucatarie cu o cana de cafea in mana. In bucuatarie e rece caci a fost geamul deschis. Acesta e locul unde se fumeaza asa ca trebuie aerisit cel mai mult. Aici e in partea cealalta a blocului asa ca  nu bate soarele in geam. Deci e mult mai racoare.Racoarea asta ma trezeste mai tare. Ca un roman clasic aprind un ochi la aragaz pentru a se incalzi putin in camera. Ma asez la masa , cu cafeaua in mana si arunc un ochi afara. Am un geam mare in fata, nu neaparat curat caci nu il spal zi de zi,dar prin el vad lumea. Ma uit sa vad cum e vremea, ma uit la copiii care merg la scoala sau se joaca in spatele blocului. Vad oameni care sunt grabiti sau batrani care merg incet . Vad multe. 

        Tin sa zic ca chiar daca acum sunt in bucatarie asta nu inseamna ca nu am si pisicile cu mine. Ma urmaresc oriunde merg. Ele imi ofera mie iubire , dar vor sa si primeasca. E un drum cu doua sensuri clar. Ma bucur ca le am caci asa imi mai reduc dorul . Dorul pe care il am cand ma trezesc si vad ca iubitul meu iar a plecat la munca. Noi oamenii suntem niste animatii foarte interesante pline de sentimente si de dorinte. Niste animatii care simt prea mult sau prea putin. Ce interesant! 

Oricum, idee era ca am inceput sa ma trezesc mai devreme ca deobicei...