diferit

am murit ieri. Am murit ieri incercand sa aflu ce sunt azi. Am murit ieri sperand ca voi invia azi. Pur si simplu m-am intins pe pat, am inchis ochii, am scos aerul afara din plamani mei ,tare ca atunci cand alerg , apoi incet si asta a fost ultima mea suflare. Si apoi am ramas asa. Am ramas ca o stana de piatra pe patul meu moale. Piele mea incet a inceput sa se raceasca ajungand sa fie rece ca zapada. Simteam cum sangele din vene si-a schimbat directia si se intoarce inapoi catre inima. Inima isi tragea sangele inapoi de parca ar fi fost niste funii rosii. Apoi dupa ce tot sangele a revenit acasa , ea s-a prefacut in piatra de parca ar fi privit-o Medusa. Am simtit tot acest proces. Am simtit cum ea a ramas fara viata. In cateva secunde m-am vazut. M-am vazut intinsa acolo pe pat. Apoi ca intr-un film vechi alb negru, toate amintirile mele s-au derulat prin fata ochilor mei. In timpul acesta ochii mei reci au varsat cateva lacrimi parca prea adanc tinute . A fost pentru prima daca cand am simtit ca plang cu adevarat. Eu cea fara de suflare s-a eliberat pentru prima data prin lacrimi. Dupa ce "filmul" s-a terminat am stat cateva momente si m-am privit. Eram un corp de ceara . Si am inceput  sa ma gandesc unde a putut incapea toata fiinta mea. Unde am ascuns toata nebunia, unde am tinut toata tristetea , unde am inchis toata iubirea. In acel moment nu m-am gandit decat la mine. Toate problemele zilnice nu mai existau. Sincer nici nu am putut sa imi amintesc de ele. Am zambit. Apoi mi-am privit trupul inca o data caci stiam ca mai sunt doar cateva secunde pana cand...
Restul e mister.. 

Marele Spectacol

               Sala asta numita viata mi se pare ca e tot mai mica pe zi ce trece. In fiecare zi repetam si repetam pentru a juca bine rolul. Incercam sa fim perfecti pentru marele spectacol, care va sosi candva. Repetam, jucam, cantam. Intram in pielea personajului. Daca el plange, plangem si noi. Daca el rade , radem si noi. Trup si suflet pentru marele spectacol care este pregatit. Marele debut al unui om. Cazi si te ridici, caci nimic nu te poate impiedica sa ai rolul principal. Toti fac acelasi lucru. Toata lumea se bate pentru rolul cel mai bun. Se ataca intre ei. Exista ura si rautate intre personajele povestii. Mereu trebuie mai mult. Niciodata nu e suficent. Daca plangi , sa o faci in asa fel incat sa umplii oceane de lacrimi dulci. Daca zambesti, sa o faci in asa fel incat sa reusesti sa aduci soarele pe cer indiferent de vreme. Exista reguli, si trebuie multa disciplina. Nu poti sa iei parte la marele spectacol daca nu respecti tot ce ti se cere. Si pentru ce? Pentru o duzina de trandafiri aruncati la picioarele tale la sfarsitul spectacolului. Facem tot ce putem pentru a avea cel mai bun spectacol. Vrem cele mai multe aplauze. Nimeni nu iese din tipar. Nimeni nu schimba replicile. Nimeni nu isi spune parerea. Frica de a fi dat afara din spectacol e prea mare. Ne pregatim zi de zi pentru un spectacol care nu stim cand va fi. Pentru fiecare om, spectacolul cel mare poate fi altceva. Un job, un examen, un eveniment, o familie si multe altele. Incerci sa te pregatesti mereu pentru acel spectacol si iti e frica sa nu o dai in bara. Dar ce se intampla daca ai gresit replica? Ce se intampla daca ai atins o nota falsa? Ce se intampla daca ai cazut si nu iti mai poti misca piciorul?... Ei bine daca ai facut asta ti-ai ratat viata. Cel putin asa este in capul tau. S-a sfarsit marele spectacol si tu nu ai fost cel mai bun. Ei bine.. adevarul este ca viata nu se rezuma doar la un singur spectacol. Exista asa de multe spectacole , asa de multe roluri de invatat.. Nu trebuie sa fii cel mai bun, trebuie sa fii cel mai autentic. Sa fii cel care se remarca prin simpla lui atitudine. Un rol uitat poate fi improvizat. Trebuie doar sa vrei..
          Nu te rezuma doar la un mare spectacol.. caci te mai asteapta atatea in fata..

Gara..

Sunt o persoana careia ii place sa calatoreasca. Asa ca astazi m-am trezit din nou in locul unde toata lumea e grabita si plina de bagaje. Mai exact la gara. Si ca un om constincios am ajuns mai repede decat ora plecarii. Imi place sa merg cu trenul. Imi place sa admir locurile prin care trec. Sa vad oamenii din tren. Sa vad grijile si fericirile lor. Oricum ideea e ca am ajuns mai repede in gara. Fiind frig afara am ales sa stau inauntru. Cu o ciocolata calda in mana ,m-am asezat langa geam si am primit afara. M-am uitat prin geamurile alea prafuite si am analizat. Am privit.. si am privit dincolo de imaginea de fundal. Am realizat ca pentru mine gara e mai mult decat un loc de unde pot lua un tren. E mai mult decat o cladire cu caramizi rosiatice. O bucata a vietii mele am trait acolo. Gara mi-a furat zambete,lacrimi,vise si iubiri. In acel loc am iubit. In acel loc am aflat ce inseamna durerea din dragoste. Un loc unde am ajuns inocenta.. si am plecat matura. Eram o copila cand vizitam gara zi de zi. Mereu imi imaginam ca pot lua un tren spre fericire de acolo. Aici imi erau prietenii. Aici gaseam alinare. E asa de dubios sa vezi cum se schimba lucrurile cu timpul. Se spune ca timpul vindeca tot. Dar timpul nu sterge amintirile. Nu sterge orele,zilele si ani ce au trecut. Fiecare colt are amintirea lui. Un loc de unde o mie de ganduri au luat trenuri diferite. Cu siguranta gara este mai mult decat credeam. Este o parte a vietii mele si asa va ramane.