Ceva observai , totusi , la ea, si acel ceva erau ochii . In ei vedeai esenta intregii sale fiinte, nu aveai de ce sa privesti mai adanc, toata viata ei era acolo.
Ochii aceia erau albastrii; albastrii ca departarile toamnei, albastrii ca albastrul ce se intrezareste printre coamele pierdute ale dealurilor si povarnisurilor impadurite intr-o dimineata insorita de septembrie. Un albastru cetos, strabatut de umbre, fara inceput,fara intindere, si pe care il priveai in adancuri nu doar la suprafata.
Iar daca e sa vorbim de prezenta, trebuie sa spunem ca prezenta ei nu era impunatoare , ci firava....
Ochii aceia erau albastrii; albastrii ca departarile toamnei, albastrii ca albastrul ce se intrezareste printre coamele pierdute ale dealurilor si povarnisurilor impadurite intr-o dimineata insorita de septembrie. Un albastru cetos, strabatut de umbre, fara inceput,fara intindere, si pe care il priveai in adancuri nu doar la suprafata.
Iar daca e sa vorbim de prezenta, trebuie sa spunem ca prezenta ei nu era impunatoare , ci firava....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu