Gara..

Sunt o persoana careia ii place sa calatoreasca. Asa ca astazi m-am trezit din nou in locul unde toata lumea e grabita si plina de bagaje. Mai exact la gara. Si ca un om constincios am ajuns mai repede decat ora plecarii. Imi place sa merg cu trenul. Imi place sa admir locurile prin care trec. Sa vad oamenii din tren. Sa vad grijile si fericirile lor. Oricum ideea e ca am ajuns mai repede in gara. Fiind frig afara am ales sa stau inauntru. Cu o ciocolata calda in mana ,m-am asezat langa geam si am primit afara. M-am uitat prin geamurile alea prafuite si am analizat. Am privit.. si am privit dincolo de imaginea de fundal. Am realizat ca pentru mine gara e mai mult decat un loc de unde pot lua un tren. E mai mult decat o cladire cu caramizi rosiatice. O bucata a vietii mele am trait acolo. Gara mi-a furat zambete,lacrimi,vise si iubiri. In acel loc am iubit. In acel loc am aflat ce inseamna durerea din dragoste. Un loc unde am ajuns inocenta.. si am plecat matura. Eram o copila cand vizitam gara zi de zi. Mereu imi imaginam ca pot lua un tren spre fericire de acolo. Aici imi erau prietenii. Aici gaseam alinare. E asa de dubios sa vezi cum se schimba lucrurile cu timpul. Se spune ca timpul vindeca tot. Dar timpul nu sterge amintirile. Nu sterge orele,zilele si ani ce au trecut. Fiecare colt are amintirea lui. Un loc de unde o mie de ganduri au luat trenuri diferite. Cu siguranta gara este mai mult decat credeam. Este o parte a vietii mele si asa va ramane. 

fara titlu

A trecut asa mult timp de cand nu am mai evadat din aceasta lume reala. A trecut asa de mult timp de cand nu am mai impins limitele gandirii mele. A trecut asa de mult timp de cand nu am mai vorbit cu mine. Cu acea eu ascunsa in interiorul acestei casete mergatoare. Am permis ca sufletul meu sa fuga undeva adanc in aceasta cutie de carne fara a mai avea drept de apel. Drept de a iesi la suprafata. Azi am incercat sa il caut. Sa ma caut pe mine.Dar cum as putea sa ma gasesc cand sunt atat de ascunsa. Ascunsa de tot ce e la suprafata. Nu imi place aceasta suprafata prafuita si ponsita de clipe. Atatea clipe incarcate in fiecare por al pielii . Atatea cuvinte nerostite si momente nescrise ce se ineaca in albastrul incetosat al ochilor mei. Pana si in interiorul cutiei este mai multa lumina decat afara unde soarele incerca sa ma atinga cumva. Incercand sa ma gasesc nu fac decat sa ma afund mai tare. Eu fug de mine in cele mai ascunse colturi, in cele mai parasite ramuri ale cutiei. Ca un program prost care nu iti da raspunsul dorit. Ideea e ca nu programul e prost, caci el face doar ce vrei tu.Nu iti poate da raspunsul dorit daca nu i-am scris raspunsul corect.Gandirea mea este ca un virus in propriul meu corp. Sunt doar gazda mea, dar nu stiu cine sunt eu.

sunt multe...

Sunt prea multe zile.. sunt prea multe zile de cand ai plecat. Fiecare stea pe cer imi arata cate ganduri am cu tine in fiecare seara. Fiecare particula imi arata cat de mult imi este dor de tine. Fiecare adiere de vant imi arata lipsa bratelor tale in jurul meu. Fiecare raza de soare incearca sa te inlocuieasca in fiecare dimineata. Fiecare strop de ploaie e ca o lacrima uitat pe obraz in lipsa ta. Fiecare om de pe strada , imi arata infatisarea ta. 

Sunt prea multe zile... dar se vor termina. Tu imi vei citi gandurile din priviri in fiecare seara. Tu imi vei sta alaturi nelasand loc dorului. Tu ma vei tine in brate in fiecare zi. Tu vei fi langa mine in fiecare dimieata . Tu nu vei permite stropilor sa alunece la vale. Tu vei fi cel de mana cu mine, astfel sa iti vad chipul mereu.

Sunt multe zile de cand te iubesc , niciodata prea multe!