sunt multe...

Sunt prea multe zile.. sunt prea multe zile de cand ai plecat. Fiecare stea pe cer imi arata cate ganduri am cu tine in fiecare seara. Fiecare particula imi arata cat de mult imi este dor de tine. Fiecare adiere de vant imi arata lipsa bratelor tale in jurul meu. Fiecare raza de soare incearca sa te inlocuieasca in fiecare dimineata. Fiecare strop de ploaie e ca o lacrima uitat pe obraz in lipsa ta. Fiecare om de pe strada , imi arata infatisarea ta. 

Sunt prea multe zile... dar se vor termina. Tu imi vei citi gandurile din priviri in fiecare seara. Tu imi vei sta alaturi nelasand loc dorului. Tu ma vei tine in brate in fiecare zi. Tu vei fi langa mine in fiecare dimieata . Tu nu vei permite stropilor sa alunece la vale. Tu vei fi cel de mana cu mine, astfel sa iti vad chipul mereu.

Sunt multe zile de cand te iubesc , niciodata prea multe! 

Din nou in tren

Zbor. Visez. Zambesc.
 In tren e liniste. Sunt cativa oameni adanciti in gandurile lor. Din cand in cand  mai sparge linistea  un student pentru a soptii ceva colegului de langa el . In rest e liniste. Auzi in surdina zgomotul produs de tren. Zgomotul acela repetitiv fara de care mersul cu trenul ar fi ciudat. Sunt tot felul de oameni in tren. Tineri, batrani,copii . Pe langa geam gasesti cate o tanara ratacita care incearca sa citeasca o carte. Acele mici nimfomane de carti care citesc peste tot.
 Stau pe scaunul care mi-a fost incredintat si observ lumea din jurul meu. Afara e frumos si soarele se târăște prin geamul murdar exact pe blugii mei prespalati. E linistitoare imaginea. In urechi am acele mici difuzoare care se numesc casti. Aceste casti imi ofera o alta atmosfera fata de cea din tren. Imi canta balade folk si sunete de chitara in ton cu campiile pe langa care trec. Muzica nu e data tare, tocmai pentru a auzi si acea melodie specifica trenurilor care va spuneam mai devreme.
Drumul nu e tare lung insa pare ca dureaza o vesnicie. Mereu dureaza asa cand merg acasa. Acelasi drum care ar trebuii sa il stiu perfect avand in vedere de cate ori l-am parcurs. Mereu am impresia ca acest tren merge tot mai incet. Parca imbatraneste la fiecare kilometru parcurs. Uneori cred ca nu vrea sa ma mai duca acasa. Ca a obosit sa urmeze aceasi rutina.
Pentru cateva momente inchid ochii. Vad mai multe culori amestecate din cauza luminii care e prea puternica. Insa tin ochii inchisi si imi imaginez ca zbor. Imi imaginez ca sunt pe un nor. Ca vantul imi bate in parul meu de o culoare ciudata. Imi lacrimeaza si ochii varsand putin din culoarea lor albastra. E frumos. Deschid ochii si defapt sunt tot in tren. In acelasi tren in care m-am urcat acu ceva timp. In dreapta mea sta un vechi prieten cu boxutele cele mici in urechi la fel ca mine. Poate daca nu am fi atat de absorviti de propriile noastre lumi, am vorb ii unu cu altul si timpul ar trece altfel.
Dar.. suntem in tren. Aici timpul este inchis intr-o bula. Acea bula este defapt o închisoare unde timpul este tinut captiv.
 Oricum povestea abia incepe...

Buna dimineata

Deschide ochii. Deschide ochii inaintea ei si priveste-o. Priveste-o cum doarme profund si aruncata in visele ei cele mai dulci. Dai suvita de pe ochi la o parte sa o vezi mai bine. Sarut-o pe frunte dulce si suav ca o ploaie de vara. Curand ea va incepe sa se miste in pat si sa te caute. Cand va deschide ochii va zambi caci te va vedea pe tine. Primul gand de dimineata care probabil a fost si ultimul gand de seara. Mangaie-i parul dat peste umar in timp ce o privesti in ochi. I-ai fata in mainile tale mari si sarut-o pe buzele alea crapate. Sarut-o asa de tandru incat sa o gadile pe sina spinarii. Sunteti doar voi doi in pat la o distanta de 10  centimentri. Va desparte doar o raza ratacita de soare care bate intre voi. Ea se va apropia de tine si se va cuibarii la pieptul tau. Sa nu o alungi. Sa o lasi sa se alinte caci daca o face inseamna ca e fericita. Las-o  sa se pisiceasca la pieptul tau in timp ce tu o strangi tot mai tare in brate. In cele din urma va rupe tacerea diminetii si  iti va sopti un: Buna dimineata!