Plang.. si plang cu lacrimi amare. Suna asa de dramatic si de siropos dar asta e adevarul. Plang in primul rand pentru ca ma doare si in al doilea rand pentru ca nu stiu ce pot sa fac. Ma simt neputincioasa in cele ce se intampla. O bucata de paine, o patura, o gura de apa... atat pot face. Atat facem noi...
Indata am 28 de ani. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca se va putea intampla asa ceva, sau ca ti se va intampla tie asa ceva. Sunt uluita, sunt ingrozita, sunt pietrificata si sunt trista, foarte trista. De mic copil am fost fascinata de Razboi. Cuvantul asta rece care aduce doar nenorociri . Dar chiar si asa mereu ma fascinat. Am citit despre el, am vazut filme, documentare, as putea spune ca la un moment dat eram obsedata sa stiu mai mult si mai mult. Nu am putut intelege niciodata cum s-a putut intampla asa ceva in lumea asta, cum au pornit, de ce, pentru ce si de ce a fost atata sange varsat. Nu am putut intelege niciodata cum oamenii au putut supravietuii, sau ce au simtit in sufletele lor in momentele acelea. Si nu mi-am putut imagina vreoadata ca am putea traii asemenea evenimente in viata pe care o am. In anul 2022.. in anul tehnologiei si avansarii etc.
Sunt romanca, si sunt mandra ca sunt romanca. Mereu oriunde am fost peste hotare am recunoscut cu mandrie nationalitatea mea, chiar daca uneori poate nu ar fi trebuit. Locuiesc in Romania, o tara mica cu pretentii mari. Locuiesc intr-un colt al Romaniei sau cum ar spune cei de aici, "acolo unde se agata harta in cui". Nu departe de noi, la doar cativa km este alta tara.... o alta tara care sper sa fie si in viitor. O tara unde acum, in prezent se intampla tot ce am citit eu prin carti, tot ce am vazut eu prin filme si tot ce am auzit de la bunici..O tara unde betoanele reci cladite au inceput sa cada. Un loc unde cerul se face rosu si plin de fum greu si inecacios. Un loc unde au intrat metale grele care distrug tot in calea lor. O tara unde suna sirena in mare parte a timpului si ai impresia ca esti intr-un film horror. Acolo... acolo a inceput Razboiul. Bombardamente, arme, avioane, tancuri, soldati, oameni care fug si sange.... de ce? intrebarea asta nu a primit un raspuns concret niciodata.
E razboi. E chiar razboi. Fug femeile cu copiii, barbatii se inroleaza, cad zidurile locuintelor, se ascund oamenii prin buncare , se sacrifica soldatii tineri, si mor cetateni... sute de oameni vin la granita pe jos si incerca sa isi salveze pielea, sau pielea copilor sau a parintilor sau poate chiar a animalului pe care il au de atatia ani... Iar noi... noi cei de aici suntem oribilati si socati. Nu pot sa ma plang, am doar respect pentru oamenii din orasul meu, din tara mea caci fiecare incearca sa ajute cum poate. Merg la vama si ofera apa, mancare, cazare....atat pot face.. Merg la vama cu masina plina de alimente si cu gandurile pline de frica caci noi am putea sa fim urmatori. Multi nu o sa recunoasca asta dar asa gandesc. Si ii vezi pe oamenii care si-au lasat viata in spate si au plecat cu o valiza ca sa isi salveze viata. Si li se citeste teroarea pe chip, iar inimile se fac mici, mici, mai mici decat un purice. Vezi copii care se tin de mamele lor neintelegand unde merg si de ce tatal a ramas in urma. Copii care nu au gresit cu nimic si care vin acum intr-o tara unde nu inteleg nimic, unde nimic nu le este cunoscut. Acesti oamenii se gandesc unde se vor intoarce, daca se vor intoarce. Ce o sa gaseasca in urma, sau si mai trist pe cine vor trebuii sa inmormanteze. E ingrozitor totul. Iar eu pot doar sa imi imaginez cata greutate au ei in inima lor acum. Probabil vor sa tipe, probabil vor sa izbeasca, vor sa planga si vor sa opreasca tot. E Razboi in Ucraina..E Razboi in Ucraina!!!
Eu cred ca a venit Apocalipsa. Nu sunt cea mai credincioasa dar cred cu tarie ca a venit Apocalipsa. A inceput deja de cativa ani. Prin alta forma decat cea descrisa insa a venit. Pamntul nu mai vrea udat cu apa, pamantul cere sa fie udat cu sange si lacrimi. Pamantul cere cadavre .
Opriti plansetele, opriti durerea, opriti varsare de sange, opriti Razboiul!
#saveUcraina!!!
