Zbor. Visez. Zambesc.
In tren e liniste. Sunt cativa oameni adanciti in gandurile lor. Din cand in cand mai sparge linistea un student pentru a soptii ceva colegului de langa el . In rest e liniste. Auzi in surdina zgomotul produs de tren. Zgomotul acela repetitiv fara de care mersul cu trenul ar fi ciudat. Sunt tot felul de oameni in tren. Tineri, batrani,copii . Pe langa geam gasesti cate o tanara ratacita care incearca sa citeasca o carte. Acele mici nimfomane de carti care citesc peste tot.
Stau pe scaunul care mi-a fost incredintat si observ lumea din jurul meu. Afara e frumos si soarele se târăște prin geamul murdar exact pe blugii mei prespalati. E linistitoare imaginea. In urechi am acele mici difuzoare care se numesc casti. Aceste casti imi ofera o alta atmosfera fata de cea din tren. Imi canta balade folk si sunete de chitara in ton cu campiile pe langa care trec. Muzica nu e data tare, tocmai pentru a auzi si acea melodie specifica trenurilor care va spuneam mai devreme.
Drumul nu e tare lung insa pare ca dureaza o vesnicie. Mereu dureaza asa cand merg acasa. Acelasi drum care ar trebuii sa il stiu perfect avand in vedere de cate ori l-am parcurs. Mereu am impresia ca acest tren merge tot mai incet. Parca imbatraneste la fiecare kilometru parcurs. Uneori cred ca nu vrea sa ma mai duca acasa. Ca a obosit sa urmeze aceasi rutina.
Pentru cateva momente inchid ochii. Vad mai multe culori amestecate din cauza luminii care e prea puternica. Insa tin ochii inchisi si imi imaginez ca zbor. Imi imaginez ca sunt pe un nor. Ca vantul imi bate in parul meu de o culoare ciudata. Imi lacrimeaza si ochii varsand putin din culoarea lor albastra. E frumos. Deschid ochii si defapt sunt tot in tren. In acelasi tren in care m-am urcat acu ceva timp. In dreapta mea sta un vechi prieten cu boxutele cele mici in urechi la fel ca mine. Poate daca nu am fi atat de absorviti de propriile noastre lumi, am vorb ii unu cu altul si timpul ar trece altfel.
Dar.. suntem in tren. Aici timpul este inchis intr-o bula. Acea bula este defapt o închisoare unde timpul este tinut captiv.
Oricum povestea abia incepe...
In tren e liniste. Sunt cativa oameni adanciti in gandurile lor. Din cand in cand mai sparge linistea un student pentru a soptii ceva colegului de langa el . In rest e liniste. Auzi in surdina zgomotul produs de tren. Zgomotul acela repetitiv fara de care mersul cu trenul ar fi ciudat. Sunt tot felul de oameni in tren. Tineri, batrani,copii . Pe langa geam gasesti cate o tanara ratacita care incearca sa citeasca o carte. Acele mici nimfomane de carti care citesc peste tot.
Stau pe scaunul care mi-a fost incredintat si observ lumea din jurul meu. Afara e frumos si soarele se târăște prin geamul murdar exact pe blugii mei prespalati. E linistitoare imaginea. In urechi am acele mici difuzoare care se numesc casti. Aceste casti imi ofera o alta atmosfera fata de cea din tren. Imi canta balade folk si sunete de chitara in ton cu campiile pe langa care trec. Muzica nu e data tare, tocmai pentru a auzi si acea melodie specifica trenurilor care va spuneam mai devreme.
Drumul nu e tare lung insa pare ca dureaza o vesnicie. Mereu dureaza asa cand merg acasa. Acelasi drum care ar trebuii sa il stiu perfect avand in vedere de cate ori l-am parcurs. Mereu am impresia ca acest tren merge tot mai incet. Parca imbatraneste la fiecare kilometru parcurs. Uneori cred ca nu vrea sa ma mai duca acasa. Ca a obosit sa urmeze aceasi rutina.
Pentru cateva momente inchid ochii. Vad mai multe culori amestecate din cauza luminii care e prea puternica. Insa tin ochii inchisi si imi imaginez ca zbor. Imi imaginez ca sunt pe un nor. Ca vantul imi bate in parul meu de o culoare ciudata. Imi lacrimeaza si ochii varsand putin din culoarea lor albastra. E frumos. Deschid ochii si defapt sunt tot in tren. In acelasi tren in care m-am urcat acu ceva timp. In dreapta mea sta un vechi prieten cu boxutele cele mici in urechi la fel ca mine. Poate daca nu am fi atat de absorviti de propriile noastre lumi, am vorb ii unu cu altul si timpul ar trece altfel.
Dar.. suntem in tren. Aici timpul este inchis intr-o bula. Acea bula este defapt o închisoare unde timpul este tinut captiv.
Oricum povestea abia incepe...
