ritualul...

            Rasare, rasare soarele dimineata. Rasare un ghiocel din pamantul inghetat, rasare un mugure pe crenguta uitata, rasare un fir de iarba, proaspat si verde, rasare o pala de vant ce raceste zorii diminetii iar apoi rasare si privirea ta. Si zic ca rasare privirea ta pentru ca abia dupa ce au rasarit toate astea deschizi si tu ochii. In ultima vapaie tarzie a diminetii te trezesti si tu. Si nici macar atunci, chiar daca ai ochii deschisi, asta nu inseamna ca te-ai trezit. Esti obosit, somnul tau s-a intamplat mult mai tarziu decat apusul soarelui. Tu nici nu rasari si nici nu apui odata cu soarele. Te crezi superior lui. Si zambesti ironic cand te gandesti la asta chiar daca nu esti constient de aceea ce gandesti. Ai ochii limpezi, mai limpezi ca niciodata, e dimineata si inca nu ai apucat sa iti incarci fata cu griji, privirea cu indoieli.  Ai buzele crapate, a fost cald azinoapte iar tu nu te-ai trezit sa bei apa. Sunt deshidtratate si dezordonate. Inca mai speri la putin somn. Inca ai vrea sa mai traiesti momentul acela  odihnitor, chiar daca defapt somnul nu te ajuta deloc sa te odihnesti...
          Ai adormit.. si mi-ai lipsit...Chiar daca erai langa mine tot mi-ai lipsit. Am vrut chiar sa fac zgomot ca sa te trezesc, dar nu am putut. Pana la urma am ales sa te privesc si sa sper ca vei deschide ochii cat mai repede si ma vei zari. Iar acum ai facut asta!  Acum ai observat ca nu esti singur in camera. Zambesti...Nu zici nimic, doar zambesti. Esti prea inocent cand te trezesti si nu poti sa ascunzi asta. Te uiti in jur si cauti acea cana mare care stii ca iti va da puterea sa legi doua cuvinte. Cauti mirosul acela izbitor care iti da o stare de bine. Te incrunti iar fruntea iti este putin in valuri. Esti nelinistit si te uiti in stanga si in dreapta. In cele din urma iti gasesti drogul tau. Tigara ce abia asteapta sa fie fumata. Cat de imprevizibil esti. Cat de complicat, asa in simplitatea ta. Esti amuzant...