cum vad eu lumea? vad lumea ca un anonim . Ca un anonim dintr-un colt careia ii se permite sa analizeze orice. Intr-o zi pot sa vad lumea foarte luminata. Sa o vad cu un inceput si fara nici un sfarsit. Toata lumea sa fie zambitoare si fericita. Sa vad fiecare frunza cum danseaza in ritmul razelor de soare. Sa vad cum fiecare nor joaca mima si pisica din fata blocului pare a fi tot mai grasa in fiecare zi. In alta zi pot sa vad numai gri. Cerul sa fie plin de plumb si oamenii sa nu aiba fete. Sa fie niste manechine umblatoare . Orasul sa fie un mecanism ce functioneaza pe baza de cheita si blocurile dreptunghiulare sa ascunda multa vinovatie. Se poate ca intr-o zi sa ploua . Sa ploua si sa vad doar claritatea apei. Sa sar din balta in balta pentru a vedea acele mici sclipiri pe hainele mele. Lumea sa stea si eu sa fiu singura care se misca . Animalele sa imi vorbeasca si orasul sa fie plin de iepurasi mari si pufosi. Imi e teama sa iti zic dar uneori vad lumea neagra. Neagra si punct. Si atunci cel mai greu e sa gasesti acel punct. Ideea e nu e cum vad eu lumea. Ideea e cum vedem noi lumea. Adica tu ca persoana si prietenii sau familia. Pot sa iti zic doar atat. Ca si in ziua aia neagra poti juca fotbal cu acel punct daca ai cu cine. Asa ca hotaraste tu cum vad eu lumea. 

Trecut. Prezent. Viitor.

         Eu nu vreau sa traiesc in Trecut. Eu nu vreau sa traiesc in amintiri ce s-au dus demult. Fie ca sunt frumoase fie ca sunt urate , eu nu vreau sa traiesc in Trecut. Eu nu vreau sa traiesc in amintirea aia in care mi-a zambit si cerul s-a umplut de stele instant. Nu vreau sa traiesc in lacrima aceea care mi-a inundat sufletul si l-a acaparat mai tare ca intunericul celei mai lungi nopti.Nu trebuie sa traiesc in clipe deja traite . Acelor clipe le-a trecut vremea. Acele clipe trebuie sa ramana pe rafturile inimii mele exact ca niste carti intr-o bilbioteca. Din cand in cand sa mai iau cate una si sa o rasfoiesc. Sa o rasfoiesc nu sa o traiesc iar. Eu nu trebuie sa traiesc in Trecut.
          Eu nu vreau sa traiesc in Viitor. Eu nu vreau sa traiesc in momente imaginate care nu pot stii daca se vor intampla sau nu. Nu vreau sa fiu prinsa in vise proiectate de mintea mea insetata. Nu vreau sa traiesc in visul ala cand o sa fiu cea mai fericita femeie de pe pamant. La fel cum nu vreau sa traiesc in visul ala in care voi fi cea mai singura floare dintre flori. Nu vreau sa imi fac asteptari si sa fiu dezamagita. Nu vreau sa ma hranesc cu iluzii si sa ma droghez cu vise. Nu vreau sa sper la ceva mai bun sau mai rau. Sa imi fac sufletul amar mai ceva ca iodul. Eu nu vreau sa traiesc in Viitor.
           Eu vreau sa traiesc in Prezent. Eu vreau sa traiesc azi. Eu vreau  sa rad azi sau sa plang azi. Sa savurez cafeaua azi sau sa pornesc o aventura tot azi. Vreau sa port rochita aia azi. Vreau sa privesc stelele, sa simt vantul, sa vorbesc cu cerul, sa ma imbratiseze pamantul, sa ma mangaie florile si sa ma iubeasca ploaia. Toate astea azi. Vreau sa traiesc in Prezent, in acest Prezent care se intampla in secunda asta. Daca imi vine sa urlu sa o fac. Daca vreau sa ma urc in tren sa plec , sa fac asta. Daca vreau sa iubesc sa o fac, daca vreau sa fiu o explozie de sentimente sa fiu. Eu trebuie sa traiesc in Prezent, in ziua de azi,in secunda asta. Eu vreau sa ma iubesc asa cum sunt, sa imi imbratisez nebunia si sa simt ca traiesc acum. Eu vreau sa traiesc in Prezent.
                      Nu ieri, nu maine, ci azi!

om de hartie

            Foaia asta alba imi da niste dureri de cap asa de mari. Ma doare capul si nu pot sa inteleg de ce foaia e alba cand eu am asa de multe de zis. In capul meu ideile zboara ca niste avioane de hartie fara o destinatie anume. Nu inteleg de ce pur si simplu nu pot sa creez un aeroport de creioane unde sa aterizeze si avioanele mele. Poate nu sunt buna la a creea lucruri, sau poate nu stiu sa fiu un arhitect. Oricum aparent avioanele mele zboara fara o destinatie anume. Si zboara in mintea mea in haosul care este la ordinea zile. Nu zboara pe cer printre stele. Nu zboara acolo unde luna lumineaza calea. Nu zboara langa aeroportul unde o masina ratacita mai trage din cand in cand in noapte.Unde oamenii vin  doar ca sa se uite la stele si la avioanele ce trec aievea pe cer. Nu! Ele zboara in gandul meu. Ele zboara aici unde e mereu un razboi. Chiar imi pare rau pentru avioanele mele.
        In incercarea mea de a salva avioanele din haos am creat niste barcute . De mica aveam tendinta sa ma joc cu foile si sa fac diferite lucruri din ele. Asa ca mi-am pus iar talentul la treaba si am creat niste barcute mici, mici. Niste barcute mici de hartie incarcate cu asa multe sentimente ce trebuie aratate. Dar din nou am gresit. Caci barcutele mele au nevoie de apa si le-am indesat in oceanele mele. Si oceanele mele sunt rele. Sunt pline de pesti rapitori si stanci ascutite. Aici cand ploua e urat. Si ploua cu stropi sarati si fierbinti. Aici stropii sunt acizi.Aici nu exista porturi. Aici nu gasesti pescarusi si oameni care stau si admira vaporasele. Aici nu se opreste nimeni sa faca o poza ca sa imortalizeze un moment frumos .Aici e doar furtuna, pentru ca apele din cer sa se intalneasca cu cele din pamant exact ca in Apocalipsa. Concluzia? Barcutele mele nu ajung niciodata la destinatie.
       In cele din urma am decis sa nu mai stric foaia si sa o las asa goala. Am plasat-o in singurul loc de unde stiam ca nu o sa o mai scot vreodata. Am pus foaia goala acolo si m-am decis ca in timp sa scriu in ea. Sa scriu sau poate sa desenez. Dar am gresit din nou. Nu e o surpriza ca am gresit iar. Am gresit caci am mazgalit-o cu asa multe prostii. Am uitat ce era important si am lasat sa fie patata cu cerneala si mina de creion. Am vrut sa fac o capodopera si sa fac acea foaie cel mai mare si frumos tablou din viata cuiva dar am gresit si am facut foaia sa arate ca spatele unui caiet din liceu. Deci nu vine nimeni sa imi citeasca foaia pentru ca nu e nici o atractie pentru public..
         In final nu raman decat niste foi si mina de creion consumata...